Browsing Category

Citate

Citate, Cultura, Ganduri Cuantice, Reflectii

Puterea imaginației . ” De vânzare : Vestă antiglonţ. Neterminată ! “

spider,paianjen,black,bulletproof,nicht,inspiration,imagination,creative,book,story

Tu ce faci când descoperi o pânză de păianjen atârnată prin colțul camerei în care locuiești:

1. Prima reacție , nu e mirarea?! (Ohohooo?!)
2. Apoi, încruntarea, nervozitatea.(Hmmm, ce cauți tu aici?!)
3. Și următorul pas nu e, cumva, distrugerea?! (Na! Acum e curat!)

Cam asta ar face majoritatea oamenilor normali dar, cum eu fac parte din altă categorie, am evitat cu intenție pasul 3.

Mi-am ridicat telefonul de pe birou, i-am tras imediat o poză, apoi m-am gândit că ar da bine și o povestioară …dar scurtă, una cât mai scurtă.

Așa mi-am amintit de marele Ernest Hemingway cu a lui “cea mai scurtă(dar și tristă) poveste din lume” .

Apoi, am avut o revelație cum că, nu întotdeauna o imagine face cât o mie de cuvinte. Pentru că este foarte important și numărul de cuvinte din care este alcătuit dicționarul fiecărui observator!

Și pentru că acum totul se glazurează cu un pic de cuantică(știință la modă) și filosofie, ca un fel de “taofizică” a literaturii moderne, nici eu nu mă pot lăsa mai prejos, și încerc să-mi pun la bătaie spiritul de observație, imaginația, informația adunată de până acum ș.a.m.d. și ies în față cu cea mai scurtă – dar veselă – povestire de până acum(a mea, normal, că doar nu cea “din întreaga lume”)!

Ce a ieșit? Uite!

light,spider,room,imagination,creative,image

Povestioara mea + Poza cu pricina

“De vânzare: Vestă antiglonţ. Neterminată!” ,

versus “cea mai scurta povestire din lume“, a lui Ernest Hemingway:

“De vânzare: pantofi bebeluşi. Niciodată purtaţi.”

Există şi o legendă care sună cam aşa:

“pe când lua masa la restaurantul Luchow’s, împreună cu alţi câţiva scriitori, a pretins că poate să creeze o povestire de numai şase cuvinte. Desigur, ceilalţi l-au luat în ras. Hemingway le-a spus să pună zece dolari în mijlocul mesei. Dacă eşua, se angaja să le plătească aceeaşi sumă. Dacă reuşea, urmă să îşi păstreze tot potul. A însemnat rapid şase cuvinte pe un şerveţel, pe care l-a înmânat apoi mesenilor. Aceştia au recunoscut că îşi merită banii de pe masă. Era o povestire cu introducere, conţinut şi încheiere!”

Istoria povestirilor foarte scurte începe acum mai bine de 2.500 de ani, cu “Fabulele lui Esop”, însă cel care le-a consacrat în literatura universală a fost Ernest Hemingway: în 1925 publica 18 foarte scurte povestiri în volumul “In Our Time”.

Și câteva citate, bineînțeles(dar nu ale mele, ați înțeles):

“Scriu o pagină genială şi 91 de pagini mizerabile. Şi încerc să arunc mizeriile la gunoi.”

“Când eram mic mi se spunea: aşteaptă să te faci mare şi ai să vezi tu. Acum sunt mare şi nu văd absolut nimic.”

“Nu e nimic nobil în a fi superior unui alt om. Nobil e să fii superior celui care erai tu ieri.”

Oamenii cumsecade, dacă te gândești puțin la asta, au fost mereu oameni veseli.”

“Bărbații întotdeauna vor o femeie nouă: pe cea mai tânără sau mai matură sau pe cea, de care n-a mai avut. Dacă ești brunetă ei vor o blondă, iar dacă ești blondă ei vor o roșcată. Așa sunt ei creați și nu puteți să-i învinuiți pentru asta. Ei au nevoie de o droaie de soții, dar e foarte greu pentru o singură femeie – să fie o droaie de femei.”

Mergând pe bicicletă înveţi cel mai bine geografia unei ţări.“->Mai bine de atât nici că se putea! Recunosc adevărul din spatele vorbelor. La fel am pățit-o și eu, deci e confirmat 100% !

Dar asta e o altă poveste, tot scurtă … pe altădată(va urma).

Citate, Cultura, Notite

Lecții de viață cu Carl Sagan . Citate, gânduri, sfaturi bune !

carl sagan,science,knowledge,stiinta,cosmos,people,universe,book,cunoastere,smile

In memoriam Carl Edward Sagan (9 noiembrie 1934 – 20 decembrie 1996) !

“Pentru a găsi urma de adevăr în marele ocean al confuziei și prostiei ai nevoie de vigilență, devotament și curaj. Dar dacă nu ne obișnuim să gândim, nu vom putea rezolva problemele adevărate și serioase cu care ne confruntăm și riscăm să devenim o națiune de fraieri, o planetă de fraieri, gata să ne lăsăm păcăliți de șarlatanul următor cu care ne vom întâlni.”

“Dacă ar veni acum pe Pământ niște extratereștri și ar vedea ce arătăm copiilor noștri la televizor, la radio, în filme, în ziare, în reviste și așa mai departe ar putea crede că ne pregătim copiii pentru violență, crime, cruzime, credulitate, superstiție și consumerism. În cele din urmă, prin repetare, la asta se va ajunge.
Ce fel de societate am creea dacă, în loc de asta, am promova știința și speranța?”

“Scrisul este probabil cea mai grozavă invenţie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetăţeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărţile rup cătuşele timpului. Cartea reprezintă dovada că oamenii sunt capabili de magie.”

“O scurtă privire într-o carte, şi auzi vocea unei alte persoane, poate cineva mort de 1000 de ani. Să citeşti înseamnă să călătoreşti în timp.”

“Imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodată. Dar, fără ea, nu vom pleca nicăieri. Încurajează-ţi copiii să viseze! Imaginaţia ne va purta adesea în locuri unde nu am fost niciodată. Fără imaginaţie, nu mergem nicăieri.”

“Naivitatea ucide!”

“Suntem o specie interesantă. Un amestec interesant. Suntem capabili de vise aşa de frumoase, şi de coşmaruri aşa de oribile. Ne simţim atât de pierduţi, de izolaţi, de singuri, dar nu suntem aşa. Vedeţi voi, în toată căutarea asta a noastră, singurul lucru pe care l-am găsit care să facă goliciunea suportabilă, este unul pe celălalt.”

“Încă din timpurile lui Alexandru şi mai degrabă chiar de când fiinţele umane au apărut pe planeta noastră, oamenii au descoperit că se pot procopsi pretinzând că posedă cunoştinţe secrete sau oculte.”

“Una din cele mai triste lecţii de istorie este aceasta: Dacă am fost înşelaţi destul de mult timp, noi tindem să respingem dovada înşelătoriei. Noi nu mai suntem interesaţi să aflăm adevărul. Înşelătoria ne-a prins. Este pur şi simplu prea dureros să recunoaştem, chiar şi faţă de noi înşine, că am fost duşi de nas. Odată ce i-ai dat unui şarlatan putere asupra ta, aproape niciodată nu o mai poţi lua înapoi.”

“Eu cred că, starea de sănătate a civilizaţiei noastre, profunzimea conştientizării privind sprijinul acordat culturii noastre, şi grija noastră pentru viitor, toate acestea pot fi testate prin cât de bine ne suţinem bibliotecile.”

“Merită să păstrezi o minte deschisă, dar nu atât de deschisă încât să îţi cadă creierul afară.”(open minded)

“Ilegalitatea cannabisului este ceva revoltător, un impediment pentru utilizarea deplină a unui medicament care ajută la producerea seninătăţii şi a perceptivităţii, a sensibilităţii şi a tovărăşiei de care este nevoie cu atâta disperare în această lume din ce în ce mai nebună şi mai periculoasă.”

“Suntem fiinţe inteligente, iar folosirea adecvată a inteligenţei ne face cu adevărat plăcere. În acest sens, creierul este ca un muşchi. Atunci când gândim bine, ne simţim bine. Înţelegerea este un fel de extaz.”

Citate, Cultura, Poezii

Decât Gelotologie , mai bine Râsologie !

laugh,ras,happy,fun,funny,amuzant,epigrama,gelotologie

Îmi place să râd
dar nu din orice,
De’aia scriu prostii
ca să am din ce! (5.11.2019)

Gelotologia = Ramura științifică care se ocupă cu studiul râsului!
Denumirea de “gelotologie” provine din grecescul “gelos” (râs), căruia i s-a adăugat sufixul “-ologie” (studiu) şi a fost ales de cercetătorii în neuroștiinte pentru a denumi disciplina care se ocupă cu studiul râsului şi al efectelor sale asupra organismului.

“Dacă un om râde din tot sufletul, înseamnă ca e un om bun” – Dostoievski

“Nimic nu unește mai mult oamenii ca râsul.” – Tolstoi

“Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune.” – W. Shakespeare

“Umorul este cea mai mare binecuvântare a omenirii.” – Mark Twain

“Să râdeţi, pentru că râsul este muzica sufletului. Să vă jucaţi – e secretul tinereţii. Să citiţi – este fântâna înţelepciunii. Să gândiţi – este izvorul puterii. Să fiţi calmi este calea spre fericire. Să fiţi buni este cheia succesului. Şi să iubiţi – este raţiunea de a trăi.” – Horațiu Mălăele

Carti, Citate, Cultura, Poezii, Recomand

Informație, Cunoaștere, Conștiință și Drumul către Evoluție!

information,knowledge,conscience,evolution,humanity,books,people,existence,mentality

Vreau să-mi rezolv acum problema
care demult m-a chinuit
și năucit privesc dilema
că unghiul nu mi l-am găsit!(23.08.2019)

 

Un fel de epigramă proaspăt ieșită, imediat după ce am citit asta: “să precizez unghiul prin care vreau să privesc problema”- fragment din cartea “Dumnezeu și Golem SA” de Norbert Wiener

”Momentul actual ar trebui să fie acela al tendinţei spre cunoaştere şi cultură (cu înţelesul ei total) pentru întreaga populaţie”, pentru fiecare zonă locală, geografică sau virtuală, pentru instituţiile societăţii, aceasta fiind calea sigură pentru progres economic, sustenabilitate a societăţii, dar şi pentru a face faţă viitorului care ascultă de tendinţe fundamentale care ţin de natura existenţei însăşi.
Este foarte important să cunoaştem istoria noastră, a oamenilor, în general, dar şi a românilor.
A cunoaşte istoria ţării tale şi a omenirii prin toate mijloacele pe care le poateoferi societatea în era informaţiei, a cunoaşte cultura arheologică, cultura trecutului îndepărtat sau apropiat este deosebit de important pentru specia umană, dar la fel de important este de a fi şi în cultura prezentă, care, pe de o parte reia altfel cultura de până acum (prin mijloacele tehnologiei informaţiei) şi, pe de altă parte, generează noi forme de cultură clădind o punte între trecut şi viitor. “

– fragmente de prin ce am găsit și eu online din gândirea lui Mihai Drăgănescu, (fost președinte al Academiei Române) privind problemele culturii, ştiinţei şi societății, actuale dar şi pentru viitor.

“Omul este o fiinţă cu comportament biologic, cultural şi spiritual. Este importantă această subliniere deoarece specia robo sapiens care apare sub ochii noştri (fie sub forma de roboţi inteligenţi, fie numai ca agenţi software), datorită evoluţiei care continuă tehnologic evoluţia biologică de până acum, această specie, fără a avea comportament biologic, va cunoaşte totuşi un comportament cultural. Mai mult, dacă robo sapiens va trece de la inteligenţă artificială la conştiinţă artificială, atunci robo sapiens conştient va avea şi o viaţă spirituală. Asemenea evenimente se vor petrece în secolul XXI. Ce vor deveni omul, societatea, cultura şi conştiinţa în asemenea condiţii?”

Pornisem de la ideea amuzantului meu slogan: ” Nu umbla cu bot de rață, pune mâna și învață! “ , de a încerca să demonstrez cât de important este ca viitoarea generație să conștientizeze criza morală și vechea mentalitate în care se zbat fără niciun rezultat vizibil, să înțeleagă că a învăța este primordial, că avem nevoie de cultură, moralitate și identitate, spiritualitate mai mult ca niciodată, azi!

Și uite așa, din instinct, “am scrolat” una alta până am dat de niște articole ale lui Mihai Drăgănescu, în care m-am regăsit și mi-au plăcut pentru că se asemănau izbitor de mult cu ceea ce gândisem și noi(noi=eu și Robert) și nu în ultimul rând,  cu ideologia filmului “Battlestar Galactica” , pe care-l recomand ca și “obiect de studiu”!

M-am gândit la cât timp mi-a luat mie, personal ca să ajung la o asemenea mentalitate, prin ce chinuri și cât “timp pierdut” cu căutatul unor cărți și filme care să mă inspire și să mă motiveze să caut neîncetat informația. Dar dacă ar există “cineva” care să ne îndrume, care să ne ajute să vedem acele adevăruri pe care le căutăm cu atâta interes?

Există un ocean de informație în ziua de azi,  o apă imensă în care dacă vrei să intrii trebuie neapărat să știi să înoți, altfel riști să te îneci de cum ai depășit un alt nivel! Deci, avem nevoie antrenori/îndrumători!

Unul dintre marile mele necazuri este că aproape toți “antrenorii” mei sunt deja morți. Și să amintesc de câțiva dintre ei, pe care îi admir în continuare:

list,lista,book,people,writers,human

Mihai Eminescu

Constantin Radulescu-Motru

Nicolae Iorga

Mircea Eliade

Eugen Ionescu

Emil Cioran

Petru Cretia

Ioan Petru Culianu

George Pruteanu

Panait Istrati

Octavian Paler

Nikola Tesla

Carl Gustav Jung

Charles Dickens

Fyodor Mikhailovich Dostoevsky

Giovani Papini

Isaac Asimov

George Orwell

Confucius

si ca filme:

Star Trek:

  • The Next Generation
  • Deep Space Nine
  • Voyager(1995-2001)

Battlestar Galactica(2004 TV series)

Și lista continuă, dar ezit s-o fac publică în totalitate, nu din motive egoiste sau din teama de a nu mă lăsa total descoperită ci, pentru că nu este o lista definitivă atâta vreme cât nu mă opresc din a cerceta/citi!

“Într-o civilizaţie impulsiile primitive se domolesc prin cultură” – Grigore T. Popa” Important însă la Grigore Popa este accentul pe care îl pune pe educaţia morală, cu alte cuvinte pe rolul şcolii şi al mediului social asupra comportamentului moral.”
La noi, se încearcă combaterea corupţiei, în loc de a combate mai întâi rădăcina corupţiei care este imoralitatea.

Grigore Popa recomandă cu convingere o educaţie bazată pe cunoaştere pentru a creşte puterea de dominare a scoarţei cerebrale. El este convins că în acest mod se va dezvolta şi moralitatea omului.

Mai “spicuim” oleacă și din  Kierkegaard(“cu cât mai multă Conștiința , cu atât mai mult sine”) care zicea că omul simte o nevoie acută de sprijin pentru că și-a pierdut centrul, e debusolat și suferă de un puternic sentiment de dezorientare psihologică și spirituală! Că omul și-a pierdut credință în demnitate și umanitate!

Să fim atenți la cine/ce/cum ne influențează gândirea, mentalitatea.

„Eu pot să conving pe oricine de orice dacă îi repet destul de des şi dacă subiectul nu are nici o sursă de informaţie”.
Izolarea individului de orice influenţă  exterioară duce la pierderea cu timpul a programelor de referinţă formate prin educaţie şi cultură. Izolat, înspăimântat, cu o securitate personală ameninţată, el se trezeşte deodată cu o conştiență golită, sărăcită,  dezorientată, gata să accepte de acum alte criterii de referinţă, alte idei, alte  norme de conduită, străine de tot ceea ce raţionase până atunci” – Prof. Dumitru Constantin Dulcan

Peace&Love și cu drag să evoluăm !

 

 

Citate, Cultura, Ganduri Cuantice, Reflectii

Să trecem cu mic si mare , să ne construim Solare!

piersici,fruits,fructe,peaches,bio,eco,natural,food

Cumpărai azi din piață niște piersici ca să le pregătesc de-o dulceață. După ce dădui ocol de vreo 2 ori și jumătate la piață, mă hotărâi să aleg de la o tanti care îmi zise că-s 100% românești, cu toate că pe cartonul cu prețul scria că-s grecești.

În fine, acum dacă or fi sau n-or fi românești , vedea-voi după ce le mănânc… dacă n-o să mai vorbesc românește, sigur îs de altă nație!

Râdem, glumim dar nu-i de-a bună!

S-au prostit de tot oamenii, nu mai știu să facă alegerea dintre ce e  bun și ce e rău. Se uită să cumpere numai legume și fructe “una și una”, adică să fie cât mai mari și colorate și fără nicio altă zgârietură, numai bune de pozat și-atât.

Dacă n-aș fi crescut la țară și n-aș fi muncit pământurile ca să știu cum stă treaba cu legumele/fructele, poate că ar mai fi avut vreo șansă ca să mă păcălească, tot ce-i posibil, cu toate că întotdeauna cam știu “cu ce se mănâncă” fiecare.

Cred că știm cu toții despre treaba cu roșiile care nu mai sunt ce-au fost, că nu le mai regăsim gustul și aroma de altă dat’ , de faptul că toți “agricultorii” folosesc tot felul de “chimicale” cu care îndoapă legumele, că altfel nu s-ar mai face și n-ar mai rezista atâta vreme pe tarabe etc.

Singura soluție e, să trecem cu mic și mare, să ne construim Solare! Ei, da, solare din alea în care se cultivă legumele și nu din alea din care iasă pițipoancele tuciurii!

legume,solar,vegetables,cucumber,tomatoes,rosii,castraveti,green,bio,eco,vegetarian,natural,good food

Citate:
“Fructul pe care l-aţi mâncat azi nu-l veţi mai mânca niciodată. “- Constantin Noica
“Dacă mai mulţi dintre noi am iubi mâncarea, veselia şi muzica mai mult ca aurul, lumea ar fi un loc mai bun” – J.R.R. Tolkien
“Lasă hrana să îţi fie medicament şi medicamentul hrană” – Hippocrate
“Felul în care îţi tai friptura reflectă felul în care trăieşti” – Confucius
“Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm” – Moliere

Proverbe:
”Mărul cel frumos îl mănâncă porcii”.
“Numai cel ce dumică știe cum și de ce dumică, iar cel ce mănâncă nu are știința cât de mică.”
“În oala acoperită nu cad gunoaie.”

 

Peace&Love și hai, c-avem treabă!

Citate, Cultura, Poezii

Totul despre Starea de Greață a României: cauze, simptome și tratament cu George Pruteanu!

wolf,lup,libertate,freedom,liber,life,family,education,spirit
“La noi, dar şi aiurea, în lume, se produce “sudamericanizarea” culturii. O mână tot mai restrânsă de oameni au parte de fineţurile ei, în timp ce marile mulţimi sunt ţinute în sărăcie spirituală tot mai accentuată şi îndreptate pervers spre “divertismentul” grobian, spre frivolitatea nulă a aşa-zisei “distracţii” (entertainment), spre deşănţat şi lubric.”

[DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește… un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul… era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.

LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus.]

“Cultura elitei o duce bine, dar cultura de masă s-a degradat înfiorător, infestată de grosolănie, sexualitate de mahala, umor grobian, “j”mecherie, agramatism, ignoranţă. În casele de cultură sunt cazinouri, în căminele culturale – crâşme. Cărţile sunt de 7 ori mai scumpe decât în 1989. Televiziunile oferă 0,01% cultură. Se urmăreşte, parcă, îndobitocirea acestui neam. Asta e situaţia. ”

“Felul de a fi al tinerilor de azi e un amestec pe care l-au format: 70% televiziunile, 20% anturajul, 10% familia şi şcoala. Cu asta am spus şi ce e de îndreptat.”!!!

“Ar trebui ca Statul, prin toate mijloacele de care dispune, să instituie un cult al culturii şi al bunei-cuviinţe, un cult al civilităţii şi al bunelor moravuri.” -februarie 2004

Lupul şi câinelepoezie scrisă de marele poet, dramaturg şi prozator francez Jean de La Fontainetradusă de George Pruteanu

Un lup numai piele şi os,
se-ntâlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată –
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Aşa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
şi ce ţinută distinsă are.

-Depinde numai de tine
să fii şi tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
s-o ţii tot într-un post?!
Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
vai de capu’ vostru de nenorociţi!
Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în faţă.
Fă ce fac şi eu
şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.

Păi, şi ce-aş avea de făcut anume?
– Mai nimic: latri la lume –
la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
da’ niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpâna,
iar stăpânului, să-i lingi mâna,
iar în schimb, el îţi dă oase,
împieliţate, frumoase,
başca zgrepţănări drăgăstoase.

Lupul deja se visa boier
şi era într-al nouălea cer,
când, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gâtul câinelui, o rosătură.

– Auzi, dulăule, da’ ce-i cu urma aia lată?
– Bah, o nimica toată!
– Nimica-nimica, da’ de unde vine?
– E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
– O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!

– Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanţul cu care sunt legat.
– Legat? Cum adică?
Nu poţi să fugi în lung şi-n lat?
– Păi, nu prea… Dar ce contează!
– Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup!

Zicând astea, jupânul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă – şi fuge şi-acum.”

“Pledez pentru igienă. Şi grosul societăţii româneşti contemporane e compus din oameni cu un bun-simţ al igienei moral-mentale. Nu vreau ca minoritatea grobiană să aibă putinţa de a influenţa.” Pruteanu

P.S. Citim și-apoi gândim!

Citate, Cultura, Ganduri Cuantice, Reflectii

Când nimic nu este întâmplător sau Despre lucruri pe care nu le putem explica

quantum,sincronicity,cuantic,jung,universe,cosmos,life,human

Azi am experimentat din nou Sincronicitatea!

“Sincronicitatea se produce atunci când două sau mai multe evenimente, aparent fără legătură cauzală, se produc împreună, într-o manieră semnificativă (pentru observator). Pentru a fi vorba de sincronicitate, ar trebui să fie improbabil ca evenimentele să aibă loc din întâmplare. Pentru scriitorul Robert Torres, sincronicitatea este o ilustrare a Divinului.”

Înainte de a se descoperi această “sincronicitate”, umanitatea antică a folosit alte  cuvinte precum: rezonanţă, unitate, armonie.

Filosoful grec Heraclit considera că toate lucrurile sunt interconectate, că nimic nu ar fi izolat şi că toate lucrurile ar fi legate între ele.

Hipocrat  –  “Există un singur curent comun, o singură respiraţie. Totul este în rezonanţă” .

Albert Einstein – “Sincronicitatea este modul prin care Dumnezeu rămâne anonim.”

Cu toții trăim astfel de “coincidențe” sau întâmplări , intervenții spectaculoase ocazionale, numai că unii dintre noi și realizăm conștient despre cele întâmplate.

Și atunci, imediat după ce ți-ai dat seama că ai experimentat o  sincronicitate, începi să simți o bucurie extaziată, un sentiment copleșitor de mulțumire și încântare care te face să țopăi de bucurie la propriu, ca și cum ai fi descoperit ceva senzațional, incredibil: Evrika!

“M-au trecut toți fiorii! – zicea mitologul Joseph Campbell când a realizat că experimentează un fenomen de sincronicitate, în “cazul călugărița” .

Sau cum se afirmă cu secole în urmă, în textul hindus Kena Upanishad: “ceea ce izbucnește precum fulgerul, te face să clipești și să spui “Ah!”, acel “ah” se referă la divinitate.”

Eu, personal, mă “leg” de aceste  “coincidențe”, și le cercetez cu mare atenție, mai ales când e vorba să iau vreo decizie într-o anumită alegere, mă bazez pe sincronicitate și urmez calea “însemnată”.

“Când alegi să-ți urmezi fericirea, când faci alegeri pe baza unui sentiment lăuntric de împlinire și nu pe baza solicitărilor exterioare, există adesea impresia unor “mâini ascunse”, a unor ocazii neașteptate și a unor resurse imprevizibile.”- J.Campbell

sincronicitate,desigual,cuvinte,cadou,gratitude,nice, words,happy

“E important să avem un secret şi presimţirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viaţa cu o nuanţă de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a făcut niciodată experienţa acestui lucru a pierdut ceva esenţial. Omul trebuie să simtă că trăieşte într-o lume care este misterioasă într-o anumită privinţă, să simtă că în ea se întâmplă şi lucruri a căror experienţă o poate face, chiar dacă rămân inexplicabile, şi nu numai acelea care se desfăşoară în limitele aşteptărilor. Neaşteptatul şi incredibilul ţin de această lume. Numai atunci viaţa este întreagă. Pentru mine, lumea a fost de la bun început infinit de mare si de insesizabilă.” – Carl Jung

Îmi place să aflu cât mai multe despre Cuantică și marii exploratori ai sincronicitățîi, printre care adoratul meu Carl Jung, Paul Kamerer, Arthur Koestler și Wolfgang Pauli .

Așa că nu am cum să nu mă amuz când știu despre “efectul Pauli”(prin simpla lui prezență se stricau aparaturile, se întâmplau incidente neplăcute) și fac legătura cu “efectul Robert“, pe care l-am descoperit în ultima vreme, tot datorită repetării întâmplărilor.

Despre “efectul Robert” care este un invers al “efectului Pauli” nu se cunoaște prea multe deocamdată, pentru că doar eu și câțiva prieteni îl știm. Prin simpla prezență a lui Robert , toate calculatoarele (aparaturi) defecte se reparau “de la sine” , de parcă îi știau de frică.

Și uite așa mă las dusă de val și întru mai adânc în tematici mai complexe de fizică Cuantică și teoria haosului, despre Univers și metafizică, mitologie și psihologie, neurologie, sociologie, holograme și fractali, gânduri, vise și conștiința, materie-energie-frecvență-vibrație…. etc.

P.S. “Cuvinte” – simbolul cheie al sincronicității mele, mă urmărește sub o formă continuată!

După ce că și cadoul surpriză pe care l-am primit avea imprimat “cuvinte” pe el, mai trebuia să și văd un film tot despre cuvinte și anume “Profesorul și nebunul” (2019, cu Mel Gibson). Ca apoi, la “prima oră”  și “prim-mesaj” pe care-l văd este tot despre  cuvinte  și sensuri.

 

Citate, Cultura

1984 , George Orwell și Ioan Petru Culianu

 

 

 

 

 

1984 – un an sau niște cifre, nu știu ce anume reprezintă această adunătură de numere pentru fiecare’n parte.

Câteva citate, fărâme de gânduri ale celor doi mari Eroi ai mei!

Citate George Orwell:

orwell,orwellian,george,1984,ferma,animal farm,books

“Și oamenii care sunt sub același cer sunt la fel peste tot – în întreaga lume, sute de mii de milioane de oameni la fel. Oameni care nu știu unii de existența altora, despărțiți de ziduri de ură și minciună, oameni care nu au învățat să gândească, dar care păstrează în inimile, în pântecele și în mușchii lor, puterea care într-o zi va răsturna lumea.”

“Esența unui război este distrugerea, și nu neapărat cea a vieților umane, dar a rezultatelor muncii oamenilor. Războiul este calea prin care se distrug în bucăți, se dispersează în aer sau se îneacă la fundul mării lucruri ce i-ar face pe oameni să se simtă confortabil și prin urmare să devină prea inteligenți.”

“Cu cât o societate se îndepărtează mai mult de adevăr, cu atât mai mult îi va urî pe cei care îl spun.”

“Dacă oamenii nu pot scrie bine, nu pot gândi bine, dacă nu pot gândi bine, alţii vor gândi pentru ei.”

“Puterea nu este un mijloc ci un scop. Nu se instaurează o dictatură pentru a păzi o revoluţie, dimpotrivă, se fac revoluţii pentru a instaura o dictatură.”

“Omul este singura creatură care consumă fără să producă. Nu dă lapte, nu face ouă, este prea firav pentru a trage plugul, nu poate alerga suficient de repede pentru a prinde iepuri. Totuşi este stăpânul tuturor animalelor.”

“Fiecare generaţie îşi imaginează că este mai inteligentă decât cea dinainte şi mai înţeleaptă decât cea care va urma după ea.”

“Ce fel de lume pregătim noi? Este exact opusul acelor Utopii hedonistice cretine pe care şi le imaginau vechii reformatori. Este o lume a fricii, a trădării, a chinurilor, o lume în care calci în picioare şi eşti călcat în picioare, o lume care, pe măsură ce se va perfecţiona, va deveni nu mai omenoasă, ci mai puţin omenoasă. În lumea asta, progresul va însemna progresul durerii. Vechile civilizaţii pretindeau că sunt întemeiate pe iubire şi dreptate. Civilizaţia noastră are la temelie ura. În lumea noastră, singurele sentimente vor fi teama, furia, triumful şi auto-flagelarea. Vom avea grijă să le distrugem pe toate celelalte.”

“Ştim că nici unul din cei ce pun mâna pe putere nu au intenţia să renunţe la ea.”

Citate Ioan Petru Culianu:

eliade,culianu,carti,books,scriitor,istoria religiilor,religion,culture

“Magicianul se ocupă astăzi de relații publice, de propagandă, de prospectarea pieței, de anchete sociologice, de publicitate, informație, contra-informație și dez-informație, de cenzură, de operațiuni de spionaj și chiar de criptografie, această știință fiind, în veacul al XVI-lea, o ramură a magiei”.

“Orice educație creează niște așteptări pe care Statul însuși nu este în măsură să le satisfacă. Pentru cei frustrați, există centrale ideologice care creează așteptări alternative. Dacă statul produce cultura, aceste centre de manipulare produc contra-cultura, care se adresează, în primul rând marginalilor. ”

“Un Stat ce vrea să subziste trebuie să fie în stare să asigure cetățenilor săi o educație infailibilă și, în măsura posibilului, să le poată satisface dorințele. Dacă nu izbutește, trebuie să aibă grijă să-și producă el propria contra-cultură, ale cărei componente ideologice se cer organizate spre a evita coeziunea marginalilor și sporirea puterii lor”.

“Ce-i costă pe români această nepreţuită, unică posesiune cu care se vor mândri în vecii vecilor: cel mai imbecil serviciu de Inteligenţă din lume? Îi costă nu numai miliarde de dolari, mizerie de nedescris, foamete, frig şi SIDA; îi costă o adâncă ruşine în faţa întregii lumi, ruşinea de a fi răbdat şi de a răbda în continuare silnica dictatură a unui aparat de debili mintali care-şi bat joc nu numai de buna-credinţă a cetăţeanului de rând, ci şi de calitatea şi durata vieţii sale, de aspiraţiile sale, de credinţa că acei copii aduşi pe lume sub şfichiuri de harapnic vor avea un viitor mai bun, o ţară mai bună.”

“Omenirea n-a găsit încă nici un remediu împotriva morţii. Totuşi, minuni fără îndoială există. Îndrăzneala de a produce o idee poate duce la viaţă. Iar singurul mod de a produce idei este de a le nega pe cele care formează universul îngheţat al românului de astăzi. Moartea este un NU spus vieţii; dar şi viaţa este un NU spus morţii. Aveţi curajul de a spune NU şi veţi învia a treia zi.”

“Pentru mine Borges rămâne scriitorul cel mai important al secolului… Dar asta pentru că are curajul să utilizeze literatura în scopul unei dezbateri vitale și profunde. Ceea ce filozofia ar fi trebuit să facă, dar nu poate din cauza lipsei de vitalitate la care este condamnată de Academie, de Universitate, de situația ei, precară astăzi.”

“Pe la 1840, Marx și Engles puneau bazele rasismului marxist… Engels stabilea o listă a popoarelor „revoluționare” și „reacționare” din lume. Între cele din urmă se aflau cazuri disperate – ca de exemplu bascii și sârbii – pe care Engels le propunea spre rezolvare cu toată seriozitatea… prin exterminare completă!”

“Aceasta este, cred, o prejudecată de nezdruncinat care va marca încă secole de-a rândul atitudinea dominatoare a occidentalului față de popoarele neoccidentale: pe de o parte, el este pentru independența lor etc., pe de altă parte, e cuprins de oroare de îndată ce se gândește că indigenii n-ar putea trăi fără pastă de dinți și carte de credit Visa.”

“O putere inteligentă se fereşte de Martiri. Ştie că aceste fantasme nu numai că îi vor tulbura visele, ci vor cutreiera şi cutremura minţile altora, îndemnându-i nu numai să iasă din obişnuita apatie, ci să dea, la rândul lor, mărturie. În al doilea rând, când lipsa de inteligenţă a Puterii este atât de mare încât nimic din ce face nu poate rămâne tainic, fiindcă e făcut aproape la lumina zilei, cu totală lipsă de subtilitate şi cu maximumul de brutalitate posibil, atunci înseamnă că ea a ajuns la un punct în care nu se mai teme de gura lumii. Dar gura lumii, a lumii întregi, este un organ puternic, capabil să producă schimbări de atitudine şi sancţiuni; şi cine nu se mai teme de nimic înseamnă că a ajuns la o situaţie-limită, în care totul este egal, fiindcă nu mai există supravieţuire posibilă: panica a înecat ultima brumă de bun-simţ.”