Browsing Category

Notite

Citate, Cultura, Notite, Poezii

Încotro se îndreaptă lumea când din case va scăpa?

question,criza,istorie,history,politics,crisis,corona,humanity

Mai “-ăm” ?

 

Mai amânăm, mai așteptăm,
continuăm să ne văităm
sau încercăm să învățăm
problemele să rezolvăm?

“Crize economice au existat și în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condițiile istorice care îi conferă unicitate. Soluțiile deci nu pot fi identice în cazul unor crize. Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România și guvernanții de atunci, ca și cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plății lefurilor, reduceri de salarii (“curbele de sacrificiu”). A fost marea neșansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegații de agricultori, veniți la Mangalia, unde el își petrecea concediul, pentru a se plânge de situația grea în care se aflau, fiind presați de bănci să-și achite datoriile. Iată relatarea lui Iorga însuși: “Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lamuririlor mele, că el e «desperat», i-am spus, glumind: «Nu; fiindcă aici e casa mea, colo e marea; dacă erai în adevăr desperat, la mare te duceai»”. Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare. Exasperat de “măsurile de austeritate”, un colonel, șef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanțe în guvernul Iorga, și l-a întrebat: “Din soldați am făcut hoți, din ofițeri, pești, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?“.

Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internațional. Sunt convins că și acum va fi la fel.

Adevărul este că mari finanțiști nu am avut decât doi: Eugeniu Carada și Vintilă Brătianu. Nu am avut și nu avem mari competențe financiare, capabile de elaborarea soluțiilor de criză. Guvernanții de astăzi vădesc o gândire rudimentară: “să taie”, să reducă salariile și să sporească taxele. Un mare plan de investiții, de relansare a economiei nu există. Să așteptăm, așadar, scrâșnind din dinți, sfârșitul crizei pe plan mondial.”

Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în fața globalismului, a capitalismului de cumetrie și a clientelismului politic, abandonând funcția de ghid spiritual al națiunii.

Astăzi constatăm că industria este lichidată, agricultura este la pământ, sistemul de sănătate în colaps, învățământul în criză, individualitatea României pe plan internațional, dispărută. Criza economică nu a făcut decât să agraveze relele care au precedat-o. Incompetenți, guvernanții nu au știut să atenueze șocul crizei ce ne-a lovit. Dacă România profundă se zbate în dificultăți și deznădejde, clasa politică prosperă. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, șase locuințe; te întrebi ce vor fi făcând în ele), vile în țară și străînătate, mașini de lux etc. s-au strâns in proprietatea clasei politice. Știam că avuția este rezultatul unei activități economice. Acum vedem că politica este mijlocul cel mai sigur de îmbogățire.

Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-și bată joc, nepedepsită, de țară. Poporul român duce lipsă de spirit civic.

Pe român nu-l interesează situația generală. Dacă prin fin, naș, cumnat, amic etc. și-a rezolvat pasul lui, restul ducă-se știm noi unde! Moștenirea multiseculară a lui hatâr și bacșiș a rămas atotputernică. Cum să îndrepți o țară când cetățenii ei se gândesc fiecare la sine, și nu la binele comun?! Astăzi asistăm la situații și mai dramatice. Românii pleacă – din nevoia de câștig – să lucreze în Spania sau Italia, unde sunt tratați, știm cu toții în ce fel și în ce mod, să lupte în Afganistan. Energii și vieți se irosesc astfel în beneficii străine. Nu poți să-i condamni: mai bine să lucreze pentru străini decât pentru noii ciocoi postdecembriști, care îi tratează cu un dispreț suveran.

Astăzi nu ne mai însuflețește nici un ideal mobilizator.
În perioada interbelică, Cioran ar fi vrut ca Bucureștiul să devină Bizanțul sud-estului Europei. Și, fără nici o exagerare patriotardă, ar fi putut deveni. Astăzi nici nu vrem, nici nu putem să ne afirmăm. Economic, România a devenit o piață de import. Nu cunosc vreun produs românesc vestit la export. Practic, suntem un fel de colonie. În politica externă, am dispărut de pe harta diplomatică a Europei.
În plan cultural, scriitorii români așteaptă, în continuare, Nobelul… În stadiul actual, cred că sectorul în care România ar fi putut să se manifeste cu șanse de succes era cel cultural-științific. Din nefericire, guvernanții postdecembriști și-au bătut joc de învățământul românesc, supus la tot felul de “reforme” și “programe” inepte și distructive.
Dacă, din rândul elevilor sau studenților, au ieșit elemente de valoare, ele fie au plecat în străinătate, fie au dispărut în mediocritatea din țară. Aveam șansele să fim Bizanțul Europei de Sud-Est. Am rămas însă la periferia Europei.” – interviu cu istoricul Florin Constantiniu, membru titular al Academiei Române (8 aprilie 1933 – 13 aprilie 2012)

 

Cultura, Ganduri Cuantice, Notite, Psy

Bancuri, glume , poante cu INFJ -iști !

confusion,what,ce, mirare,confuzie,misunderstanding,people,infj,personality

Frazele neterminate , au sfârșituri derutante!”

O tipă INFJ super-sexy, la prima întâlnire:
Ea( un pic rușinată): – Știi ce mi-aș dori cel mai mult acum?!
El: – Spune-mi, te rog!
Ea: – Mi-aș dori atât de mult să știu… dacă ai…
El(așteptând continuarea): – Da?!
Ea: – Mi-aș dori atât de mult să-ți văd…
El(nelasând-o să-și termine fraza): – Mmmm, da?! Serios?!
Ea(impresionată): – Nu-mi vine să cred, ți-ai dat seama ce-mi doresc?
El(zâmbind triumfător): – Eu?! Cum să nu! Hai la mine acasă!
Ea(plină de entuziasm, în drum spre casa lui): – Deja mi-o imaginez… cred că e foarte mare, nu?!
El(simțindu-se precum un super-macho): – Daaa….hi-hi!
Ea(visătoare): – Aș sta toată ziua în ea, n-aș mai face nimic altceva, pe atât de mult îmi place…
El(excitat): – Wow!!! Eșți exact pe gustul meu!
Ajunși acasă la el, ea-nerăbdătoare: – Ok, arată-mi-o!
El, înnebunit de dorință, se desface la pantaloni…
Ea, alarmată, îl întreabă: – Dar, ce faci… unde e?!
El, cu mâna în pantaloni: – Aici , draga mea…
Ea(înmărmurită): – BIBLIOTECA?!!!

Citate, Cultura, Notite

Lecții de viață cu Carl Sagan . Citate, gânduri, sfaturi bune !

carl sagan,science,knowledge,stiinta,cosmos,people,universe,book,cunoastere,smile

In memoriam Carl Edward Sagan (9 noiembrie 1934 – 20 decembrie 1996) !

“Pentru a găsi urma de adevăr în marele ocean al confuziei și prostiei ai nevoie de vigilență, devotament și curaj. Dar dacă nu ne obișnuim să gândim, nu vom putea rezolva problemele adevărate și serioase cu care ne confruntăm și riscăm să devenim o națiune de fraieri, o planetă de fraieri, gata să ne lăsăm păcăliți de șarlatanul următor cu care ne vom întâlni.”

“Dacă ar veni acum pe Pământ niște extratereștri și ar vedea ce arătăm copiilor noștri la televizor, la radio, în filme, în ziare, în reviste și așa mai departe ar putea crede că ne pregătim copiii pentru violență, crime, cruzime, credulitate, superstiție și consumerism. În cele din urmă, prin repetare, la asta se va ajunge.
Ce fel de societate am creea dacă, în loc de asta, am promova știința și speranța?”

“Scrisul este probabil cea mai grozavă invenţie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetăţeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărţile rup cătuşele timpului. Cartea reprezintă dovada că oamenii sunt capabili de magie.”

“O scurtă privire într-o carte, şi auzi vocea unei alte persoane, poate cineva mort de 1000 de ani. Să citeşti înseamnă să călătoreşti în timp.”

“Imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodată. Dar, fără ea, nu vom pleca nicăieri. Încurajează-ţi copiii să viseze! Imaginaţia ne va purta adesea în locuri unde nu am fost niciodată. Fără imaginaţie, nu mergem nicăieri.”

“Naivitatea ucide!”

“Suntem o specie interesantă. Un amestec interesant. Suntem capabili de vise aşa de frumoase, şi de coşmaruri aşa de oribile. Ne simţim atât de pierduţi, de izolaţi, de singuri, dar nu suntem aşa. Vedeţi voi, în toată căutarea asta a noastră, singurul lucru pe care l-am găsit care să facă goliciunea suportabilă, este unul pe celălalt.”

“Încă din timpurile lui Alexandru şi mai degrabă chiar de când fiinţele umane au apărut pe planeta noastră, oamenii au descoperit că se pot procopsi pretinzând că posedă cunoştinţe secrete sau oculte.”

“Una din cele mai triste lecţii de istorie este aceasta: Dacă am fost înşelaţi destul de mult timp, noi tindem să respingem dovada înşelătoriei. Noi nu mai suntem interesaţi să aflăm adevărul. Înşelătoria ne-a prins. Este pur şi simplu prea dureros să recunoaştem, chiar şi faţă de noi înşine, că am fost duşi de nas. Odată ce i-ai dat unui şarlatan putere asupra ta, aproape niciodată nu o mai poţi lua înapoi.”

“Eu cred că, starea de sănătate a civilizaţiei noastre, profunzimea conştientizării privind sprijinul acordat culturii noastre, şi grija noastră pentru viitor, toate acestea pot fi testate prin cât de bine ne suţinem bibliotecile.”

“Merită să păstrezi o minte deschisă, dar nu atât de deschisă încât să îţi cadă creierul afară.”(open minded)

“Ilegalitatea cannabisului este ceva revoltător, un impediment pentru utilizarea deplină a unui medicament care ajută la producerea seninătăţii şi a perceptivităţii, a sensibilităţii şi a tovărăşiei de care este nevoie cu atâta disperare în această lume din ce în ce mai nebună şi mai periculoasă.”

“Suntem fiinţe inteligente, iar folosirea adecvată a inteligenţei ne face cu adevărat plăcere. În acest sens, creierul este ca un muşchi. Atunci când gândim bine, ne simţim bine. Înţelegerea este un fel de extaz.”

Citate, Cultura, Featured, Notite

“Un om demn îl recunoaște pe celălalt așa cum jigodiile se recunosc între ele” – Dan Puric, despre Demnitate !

Fragment dintr-un interviu cu un fost ofițer KGB care a evadat prin anii ’87, făcut de CNN:

“-Care este primul lucru pe care îl făceați ca să cuceriți un popor?

Întâi îi demoralizam!

Cât durează?

Zece, cincisprezece ani, apoi urmează instabilitatea, iar apoi criza economică.”

Pentru a cuceri un popor, nu îți trebuie armată. Taie rădăcinile și cerul!” – citat dintr-un vechi manual al artei războiului chinez, care este valabil și în ziua de azi!

Adică, ca să ataci demnitatea unui om trebuie să îi iei Rădăcinile, trecutul istoric cu tot ce-a fost în el și Speranța(nădejdea).

Omul care este liber, este DEMN. El privește cerul, este racordat la Dumnezeu, care este o taină, nu știi de când te naști până mori ce se întâmplă cu sufletul. Sufletul omului este un act de DEMNITATE. Nu ți-l poate lua nimeni. Tocmai acest lucru a fost atacat.”

Încă de pe vremea lui Stalin, studenții învățau despre psihopolitică, adică despre cum să stăpânești un popor.

Prin degradare continuă, prin tortură, prin șantaj și prin anularea CREDINȚEI. Pentru că omul care CREDE, are CURAJ. El știe că există viața de dincolo. Ia-i credința și fă-l animal, pentru că animalului îi e frică de om.”

Și aici vreau să specific că nu e vorba numai de credința religioasă, ci de credință la modul general, despre puterea credinței în sine!

Una din rădăcinile noastre este acel popor despre care se știe foarte puțin, dar pe care îl avem în sânge. Poporul dac. Lor nu le era frică. Cel mai mare adversar al Imperiului Roman au fost dacii. Erau neînfricați. Acum vă voi spune cum se taie această rădăcină.”

Pomponius Mela, geograf latin, spunea despre daci: “ad mortem paratissimi” = mereu gata de moarte și atunci când luptau erau de nebiruit!

Un om demn este un om LIBER. Demnitatea nu are legătură cu trufia sau cu mândria. Cel mai mare păcat este iubirea de sine, narcisismul, în schimb cel mai bine este să iubești în tine chipul lui Dumnezeu. Un om demn îți schimbă pulsul. Un om demn îl recunoaște pe celălalt așa cum jigodiile se recunosc între ele. În România este cultul jigodiilor. Ce vedeți la TV face parte din program. Face parte din atacul asupra demnității.”

 

Carti, Cultura, Notite, Recomand

Povestea “Tâlharul boierit” , de Alexandru Mitru

alexandru mitru,povesti,pacala,tandala,boier,primar,talhar,cow,mayor,thief

“Lupul își schimbă părul, dar năravul ba… Că năravul din fire n-are lecuire!”

Un tîlhar mare făcuse ce făcuse, nu ştim unde, dar ajunsese mai mare într-un sat, staroste sau, cum s-ar spune astăzi, primar. Putea astfel să fure mai în voie. Şi gîndul lui, întreaga zi, doar la furat, ca al beţivului la crîşmă. Ba, ca să-i meargă mai din plin, tocmeşte şi o slugă.

Pe cine să-l tocmească? Pe Tîndală, care plecase şi el prin lume să-l caute pe Păcală. Încheie cu el zapis, cum se obişnuia pe vremurile acelea. Zapis pe-un an, să-i împlinească orice poruncă fără cîrteală. Cheamă apoi stăpînul sluga şi-i spune cu glas aspru:
— Mergem deseară să căutăm o vacă, pe care am pierdut-o mai de mult. Mi-a găsit-o cutare, dar nu mi-a mai dat-o-napoi.

— Mergem, stăpîne. Ce putea să spună sluga? Că zapisul e zapis. Pricepe însă Tîndală la ce stăpîn e slugă. Şi hoţ şi mincinos.

— Eu am s-o iau, hotărăşte stăpînul; dar tu să stai şi să pîndeşti, să nu-mi vie vreo primejdie de cine ştie unde. Spre seară — seară înnourată de toamnă, cu burniţă — pornesc amîndoi, cu fereală, prin sat.

Intră tîlharul în staulul unui om. Îi fură vaca. Vine cu ea afară şi o ascunde într-un aluniş, dintr-o pădure, ce-o avea nu prea departe de satul unde se găseau. O leagă de-un copac şi o lasă-acolo, cu gîndul că-n ziua următoare s-o taie şi s-o vîndă cu preţ bun, la tîrg. A doua zi, ţăranul păgubaş umbla prin sat. Avea nouă copii, sărmanul. Cu laptele de la vacă îi ţinea. Se căina. Îşi smulgea părul de amar:

— Vai mie şi vai mie! Tîndală, ce să facă? Auzea omul cum se jeluia. Iese afară din ograda unde trebăluia. Iese afară şi face pe prostul:

— Dec, măi ţărane, că n-oi vrea să spui că ţi-a furat stăpînul nostru vaca, şi c-a ascuns-o în alunişul din pădure! Dec, măi ţărane! Si-i face omului un semn cu ochiul. Pricepe omul vorba lui Tîndală, fuge-n pădure, găseşte vaca-n aluniş şi şi-o aduce acasă.

Se-ncruntă hoţul la Tîndală:
— Netot ce eşti! Bătut în cap… M-ai dat de gol cu neghiobia ta.
— Dec, măi stăpîne! îi răspunde Tîndală, cum avea obiceiul. De ce nu mă înveţi cînd să grăiesc şi cînd să tac? Vorbesc şi eu precum mă taie capul. Da’ m-oi sili să mă deştept pe lîngă dumneatale.

— Să ştii, mai glăsuieşte încruntat stăpînul că, de se întîmplă încă o dată, eu te omor. Şi te-arunc în fîntînă.
— Să nu faci una ca asta, bre stăpîne! se roagă umilit Tîndală. Că te-oi sluji după poruncă!
— Am să te văd. Şi să te pregăteşti. La noapte ne ducem la tîrlă, unde îşi ţin sătenii oile. Cerul e tot înnourat. Înseamnă că ne merge bine.
— Stăpîne, da’ la tîrlă-i un cîine rău! încearcă sluga să-l sperie pe hoţul de stăpîn.
— Nu-ţi fie teamă! îi răspunde acesta. L-am omorît eu azi de-amiază. I-am dat drăcariţă în pîine.

Vine şi noaptea. Noapte-ntunecată şi fără lună, fără de nici o stea. Iată-i pe amîndoi în drum spre tîrlă. Ajung acolo. Tîrla fară cîine. Şi că era fără de cîine tîrla o simţise si-un lup.

povesti,mitru,pacala,tandala,old stories, fairy tales,books,carti

Intrase lupul în mijlocul tîrlei. Rupsese nişte miei. Se pregătea să-i sfîşie pe alţii. Era întuneric beznă. Tîndală are însă nişte ochi ca de pisică. Şi vede lupul. Cum îl vede, îi şopteşte stăpî-nului:

— Asculţi?
— Ce s-ascult, măi ?

Tîndală, în gîndul lui, îşi spune: „A venit vremea să-i fac de petrecanie tîlharului!”
Da’ cu glas tare îi rosteşte:

— Stăpîne, lasă-le, zău, păcatului de oi. Văz un mînz colo-n fundul tîrlei. Să-l prin-dem. Are preţ bun.
— Să-l prindem! se bucură tîlharul.
— Eu mă duc mai la deal — vorbeşte încetişor Tîndală — şi gonesc mînzul. Iar dumneata să-i ieşi în cale, gata să-l prinzi în braţe. Şi să-l luăm.

— Aşa fac, măi!
Zis şi făcut. Se suie grabnic sluga pe-un deal. Şi începe să dea cu bota în trunchiuri de copaci, să ţipe:
— Huo!… Huo!… Huo!… Huo!…
Lupul se sperie şi-o ia la goană. Stăpînul îl aşteaptă. Cînd se repede lupul, acesta: ţuşt, în faţă. Îl prinde drept în braţe. Pe urmă… Cred că nu mai e nevoie să povestesc ce s-a întîmplat cu primarul şi lupul

Care pe care s-a mîncat. Vă daţi şi voi cu socoteala!
Atîta vă pot încredinţa că: din noaptea aceea, satul a scăpat de tîlhar…

 

Cultura, Ganduri Cuantice, Notite, Reflectii

Cuvinte și filosofie japoneză. Dintre “Ikigai” și “Tsundoku” , cel mai mult am auzit de “Hara-kiri”

-Dacă nu-mi găsesc ikigai-u’ și nu scap de  tsundoku, să-mi fac hara-kiri?!

-What?!

carti,books,anticariat,old,vintage,biblioteca

Acum câțiva ani, aveam obiceiul de a mă duce în fiecare duminică prin Târgu’ de vechituri, ăla de lângă fabrica de cauciuc.

Lume multă, samsari cocălăriți și oameni de la țară și de peste tot,  lucruri vechi și noi,  tarabe cu mici usturoiați și gogoși îmbibate în ulei rânced, calabalâcuri, tot ce vrei și ce nu vrei găseai pe acolo – un fel de mică Indie.

Singurul loc în care scăpam de înghesuială, miros de fum și răgâiala celor ghiftuiți, era taraba cu cărți.

De acolo mă aprovizionam mereu cu câte-o carte, două, trei sau chiar mai multe, în funcție de buget și de reducerea pe care mi-o făcea bătrânul anticar.

Că doar era vorba de cărți vechi, deja citite sau chiar destul de vechi și necitite vreodată, pentru că aveau foile netăiate.

Îmi făcusem un fel de pasiune din a cumpăra tot felul de cărți care îmi păreau mie interesante la acel moment, dar pe care nu am reușit să le citesc până acum.

Și uite-așa, a trebuit să-mi mai cumpăr un raft – două pentru că nu mai aveam pe unde să le mai așez, cu toate că, mai am vreo trei rânduri  înalte așezate direct pe podea .

kindle,reader,books,online,carti,amazon

Dar mie îmi place și-așa, că-s mai la îndemână. Am un rând de cărți și la capu’ patului, astea pe care le răsfoiesc mai des, iar deasupra lor stă mândru: Kindle -u’ , reader’ul meu pe care mi-am lipit un abțibild cu o gărgăriță roșie ca să-l pot diferenția mai ușor.

Deci, cam asta ar însemna “tsundoku” : o pasiune de a cumpăra multe cărți pe care n-o să apuci să le citești pe toate.

“tsunde”= a îngrămădi lucruri + “oku” = a le lăsa o vreme sau “doku”= a citi

“Expresia tsundoku sensei apare în texte din 1879 şi se referă la scriitorul Mori Senzo. Cel mai probabil, a fost folosită în sens satiric şi face referire la un profesor care are multe cărţi, dar pe care nu le citeşte niciodată”, explică Gerstle.

Limba română nu are un sinonim perfect pentru “tsundoku” , dar ar putea fi definit ca și bibliofilie sau dependenţă de cărţi.

„Chiar și atunci când cititul pare imposibil, prezența cărților cumpărate produce o bucurie atât de mare, încât achiziționarea mai multor cărți decât cineva poate citi nu e nimic altceva decât sufletul care încearcă să atingă infinitul”, a spus Edward Newton, autor, editor și colecționar a 10.000 de cărți.

japan,asia, japonez,ikigai,filosofie,happy,joy,japanese secret,long life

Și-acum despre “Ikigai” : motivul pentru care te trezești în fiecare dimineață sau altfel spus: “aspirația fiecărui individ de a-și descoperi și de a-și urma propriul scop în viață”.

 

Doi spanioli, Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles au studiat și trăit acest concept de “ikigai” și-au scos o carte: “Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” , pentru a ne face și nouă cunoscută această filosofie de viață a japonezilor.

Trebuie să ne concentrăm pe mărirea timpului pe care îl petrecem realizând activități care ne fac să intrăm în starea de flux, în loc să ne lăsăm angrenați în activități care ne oferă o plăcere imediată ca mâncatul în exces, abuzul de droguri și alcool sau îndoparea cu ciocolată în fața televizorului.” (pag. 72)

”În realitate, în limba japoneză nu există un cuvânt care să se refere la acțiunea de a se pensiona, cu semnificația exactă de ”retragere definitivă din activitate”, așa cum avem noi în Occident. După cum afirmă Jan Buettner, jurnalist la National Geographic și mare cunoscător al țării nipone, ”a avea un scop în viață este atât de important în această cultură, încât tocmai de aceea nu există conceptul nostru de pensionare”. (pag. 16)

Odată ce ți-ai descoperit ikigai-ul, trebuie să-l urmezi și să-l cultivi în fiecare zi pentru a da un sens existenței tale. În momentul în care viața ta are o semnificație, activitatea cea mai de rutină devine un flux plăcut, tot așa cum caligraful se află în fața pânzei sale ori bucătarul pregătește cu dragoste sushi, chiar și după jumătate de secol, comesenilor.” (pag. 168)

katana,harakiri,samurai,seppuku,japan,tanto,wakizashi,sake,ronin

Tsundoku îmi dă un ghiont și mă îndeamnă s-o cumpăr, dar nu suficient de tare încât să trec la  hara-kiri .

Toată lumea cred că a auzit de hara-kiri, chiar și nepotu’miu de 9 ani știe .

Azi se juca cu o bâtă prin curte și zicea că e o “katana” . Mă făcu curioasă și începui să-l descos ca să văd ce știe el despre treaba asta și într-adevăr știa ceva despre samurai  din desenele animate la care se uită el.

Și-acum mă întreb și eu, de ce oare, filosofia de viață a românului e atât de diferită față de cea a japonezilor și de ce, instinctual, suntem atrași și absorbim doar  partea negativă, de violență a celorlalte filosofii?

 

 

Peace&Love & Ikigai !

Carti, Cultura, Ganduri Cuantice, Notite, Recomand, Reflectii

Incredibila asemănare dintre Calul Troian și Catedrala Mântuirii Neamului, m-a lăsat mască!

cal troian,horse,troia,homer

Orbiți de strălucirea unui nou șiretlic , ne dăm foc singuri la  zdrențuroasele aripi care ne-au mai rămas!

Să ne reîntoarcem la Homer, la ale lui poeme eroice “Iliada” și “Odiseea” .

“Trecuseră aproape zece ani, muriseră cei mai de seamă luptători din ambele tabere, dar războiul pentru frumoasă şi bogată cetate Troia nu se mai sfârşea…
Văzând Ulise că nici după zece ani aheii nu izbutiseră să treacă de zidurile Troiei, născoci un vicleşug.
Puse meşteri pricepuţi să întocmească un cal uriaş de lemn, apoi îl umplu cu soldaţi şi îl lăsă noaptea la porţile cetăţii.
În zori, aheii se prefăcură că se întorc la ei acasă, dădură foc corturilor, se urcară pe corăbii şi plecară de la ţărm.
Troienii băgară calul în cetate şi se puseră pe băut, bucuroşi că au scăpat de urgia războiului. Pe când zăceau beţi, noaptea, un grec furişat dinainte în cetate deschise uşa tăinuită din burta calului.
Oştenii ahei săriră afară şi deschiseră porţile cetăţii, pe care intrară oştile plecate cu corăbiile şi revenite la ţărm.
În noaptea aceea Troia fu arsă până în temelii, iar troienii care scăpară de la moarte deveniră sclavi.”

Nu trebuie decât să citești, să urmărești firul acțiunii, intriga și-apoi să-ți faci o părere personală.

catedrala mantuirii neamului, biserica,romania

Oricine poate să facă o analiză simplă își va da seama de câte asemănări există între acele “povestioare”  și realitatea noastră , de azi, în România.

O bombă cu telecomandă, dar cine are acces la buton și când va exploda, numai “al de sus” o știe!

Să învățăm să gândim , e singura noastră apărare!

Exercițiu de gândire :

Se dau două proverbe românești. Citiți-le cu atenție și apoi reflectați!

  •  “cainii latra, ursul trece.”
  •  “Nu toţi cei care latră sunt câini, şi nici toţi cei care vorbesc, oameni.”

 

Peace&Love, oameni buni… gândiți!