Lifestyle, Sport

Cum am învățat să merg pe bicicletă și prima mea tură cu bicicleta

merg pe bicicleta   De fiecare dată când mi-aduc aminte cum a fost prima dată când am învățat să merg pe bicicletă, îmi vine să râd 🙂

Cum a fost?

Ei, bine…. prima și prima dată când am învățat să-mi mențin echilibrul pe biclă, a fost pe o bicicletă pentru copii de 24′ a unor prieteni. Și aveam vreo 35 de ani! 🙂

Am dat câteva ture de prin dreptul casei până la poartă și-napoi.

Și mi-am zis: uraaa! gata, învățai să merg pe bicicletă!

 

Apoi, după nici 2 săptămâni de la marele eveniment, m-am hotărât să ies și eu în lume pe bicicletă.

Nu aveam bicicleta mea, așa că, am împrumutat o biclă de la un prieten , căreia în scurt timp i-am devenit și stăpână – am cumpărat-o .

Țin minte și-acum emoțiile… greu, nu glumă!

bicicleta

Într-o zi superbă de Florii, înainte de Paște, ne-am strâns vreo 30 de persoane cu gândul să dăm o tură prin natură, să socializăm și să ne bucurăm de vremea minunată. Zis și făcut! Numai că mie îmi era destul de frică…da, frică!

Râdeam, glumeam și tremuram dar nu de frig 🙂

Momentul din care am început să plecăm și până ne-am întors înapoi în oraș, a fost un experiment super-solicitant atât fizic cât și psihic. Mi-a trebuit multă voință, ambiție și încăpățânare de măgar!

Nu reușeam să-mi mențin echilibrul prea mult pe biclă și mai puneam piciorul jos…iar încălecam și iar coboram…m-am fâțâit așa vreo câțiva km!! Nu știu ceilalți câte înjurături mi-or fi tras , dar oricum, în mintea mea nu era loc de nimic altceva decât : cum să fac să nu mă mai dau jos de pe biclă, să pedalez și eu ca tot omu’ .

Am reușit și eram atât de bucuroasă că nu-mi mai încăpeam în cele 47 de kg pe care le aveam pe atunci!

Și-a urmat și prima mea cățărare (o super-mini-pantă)!

– Și-acum ce fac, că nu mai vrea să urce… nu mai pot să dau din pedale!
– Schimbă, schimbă! mi-a zis cineva din grup.
– Ce să schimb? De unde? Cum?!

prima tura

……………………………..

Trecută prin chinuri de neimaginat până atunci, am reușit să ajung cu bine și la momentul mult așteptat: pauza de socializare-hidratare!

Am savurat-o ca nimeni altul, m-am odihnit oleacă, numai bine pregătită pentru ce urma să vină. Și-am băut la apă, de parcă străbătusem deșertul Sahara, nu alta!

 

sete, apa

Acum trebuia să urcăm un deal, pe niște drumuri de pădure și… momentul primei căzături de pe biclă – pe coborâre.

Habar n-aveam cum se folosește o frână, dar trebuia să aflu, nu?!

Și-am pus-o! Și frâna dar și căzătura 🙂

N-au fost lovituri grave, dar multe, suficiente pe ambele picioare, încât a trebuit ca multă vreme să mă îmbrac numai la pantaloni lungi, ca să nu mi se vadă negriturile.

De fiecare dată m-am ridicat grațios și-am râs cât am putut, mi se părea amuzant și nu simțeam nicio durere pentru că eram prea anesteziată de emoții – senzații în premieră.

 

Și-am ajuns și în oraș, ceilalți deja erau la grătar, se distrau…. iar eu doar ce începusem lupta cu strada și mașinile care păreau că toate vroiau să intre în mine. Simțeam că nu-mi mai ajunge drumul, tremuram de epuizare și mi-era o sete continuă. Vroiam să mă dau jos de pe biclă, să merg pe lângă ea… sau s-o arunc, că nu-mi mai trebuie!!!

Dar am ajuns! final fericit și bumbăcit! 37 de km!

apus, bicicleta

Mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat atunci, în special soțului meu ! 🙂

Și uite așa mi-a fost începutul! Apoi a urmat încă o lună de experimente. Toate turele făcute le-am pedalat în afara șoselei carosabile , până ce m-am acomodat cu mașinile.

Dar astea sunt alte povesti , cărora nu le-a venit încă rândul.

 

 

Peace&Love

You Might Also Like