Amintiri, Ganduri Cuantice, Travel

Povești despre cum să-ți alegi mașina sh potrivită

universe, karma,life,happy

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” (Paulo Coelho)

După aproape 2 săptămâni de căutări, cercetare și analiză, pierdere de timp și oboseală ne-am hotărât să plecăm după ea, viitoarea noastră mașină.

Ne-am pus la favorite câteva din anunțuri și-am pornit la drum.

Vremea ploioasă, mohorâtă, iar noi cu gândul că trebuie să scăpăm de calvarul căutărilor și să ne găsim mașinuța aia care ne cheamă și ne așteaptă .

În general, îmi place să mă încred în proverbe, maxime sau citate , care îmi întăresc convingerile personale.

Așa că, “ce-i al meu e pus deoparte” și cu “gând la gând cu bucurie” ne-am îndreptat către Tg-Mureș.

Acolo am trecut printr-o peripeție din care am tras și învățături:

  • Niciodată să nu pleci la cumpărături obosit!
  • Când pleci la drum lung, asigură-te că ai ales bine oamenii cu care te însoțești! De ei depind, în mare parte, alegerile care vor urma.
  • Când ai încredere în tine, tinzi să crezi că poți avea încredere și într-un necunoscut. Pleci de la premiza asta și o dai mai departe instinctului. El, e cel mai rapid și bun cunoscător al adevărului!
  • Karma, Universul, Creatorul, D-zeu sau cum vrei tu să-i zici, are grijă de tine dacă și tu ai această credință!

Omul bun se vede după înfăţişare” – proverbul care m-a pus pe gânduri când am întâlnit primul vânzător din listă.

Cât pe-aci să finalizăm și actele cu acest “samsar” , dar Universul, ca printr-un miracol, ne-a scăpat de belele.

Apoi, dezamăgiți și cu mult mai obosiți decât înainte, ne-am hotărât să plecăm către Sibiu.

Pentru că, din întâmplare(oare?) , tot căutând după alte variante, am găsit un anunț interesant, pe care-l mai văzuserăm noi, dar nu ne încadram în bani. Cum se face că, vânzătorul, tocmai făcuse o reducere semnificativă la mașină.

Am sunat omul, am stabilit că vrem să vedem mașina și pornim la drum..

Dar unde-i buletinul? Căutăm… nu e! Of, pe unde l-am uitat?!

Să ne întoarcem la locul de unde făcuserăm actele cu țeparul. Buletinul ne aștepta, călduț, în xerox.

Huh, să plecăm la Sibiu, deci!

Cum am ieșit din Tg-Mureș, a început să se lumineze, a ieșit și soarele și curcubeul, a urmat și starea de liniște de după furtună. Ca și cum natura vroia să mă încurajeze și să-mi transmită mesajul că “suntem pe drumul cel bun“.

Și așa a fost!

cars, opel astra h gtc

Nu ne-au trebuit decât câteva minute ca să ne dăm seama că asta e mașina pe care o căutam!

Am încheiat contractul, bucuroși că am făcut o achiziție bună dar și mai împăcați când am înțeles că și vânzătorul e pe aceeași frecvență cu noi.

Proverbul “cine se aseamănă, se adună“, chiar funcționează – fapt demonstrat mie!

Țin să mulțumesc din suflet vânzătorului și nașului lui, oameni simpatici și de treabă; dar și celor doi prieteni care ne-au însoțit și ajutat să ne găsim mașina !

You Might Also Like