Lifestyle, Sport, Travel

S-a deschis sezonul bicicletelor pe 2019 ! Primele plimbări cu bicicleta prin natură

bicicleta,bike,mtb,bicycle,nature,woman             

Prima ieșire de pe anul 2019 a fost în ziua de Dragobete. Evenimentul fiind stabilit cu câteva zile înainte să se pogoare peste noi acea “furie albă” de zăpadă, care ne-a cam încurcat planurile.

Dar și pentru că, noi nu ne lăsăm  prea ușor intimidați(nu dăm înapoi) și nu ne temem de “vreme rea” sau “timp nefavorabil” , cu ceva curaj și haine potrivite  am deschis sezonul de pedalat!

La plecare, am avut de înfruntat o temperatură de -4 grade și chiar un pic mai friguț după ce am ieșit din sate, undeva pe dealuri și văi, iar soarele n-a vrut chip să-și arate dinții măcar.

Cu toate astea, noi ne-am bucurat de ieșire, de căldura focului pe care l-am făcut în mijlocul naturii, am râs și-am povestit, ne-am dezmorțit picioarele și ne-am tăbăcit fundurile după atâta vreme de nepedalat.

Cea de-a doua ieșire a fost deabia la începutul lui martie, o tură mai lungă decât prima, dar tot lejeră, cu un pedalat ușor și relaxant din Tg-jiu -Vaidei cu retur pe Rugi-Turcinești.

 food,good food,delicious,recipes,retete,culinar,mancare,trixbike,bicicleta,bike

Aici ne-am reîntâlnit cu Costel , vedeta noastră canină, care ne întâmpină de fiecare dată când mergem prin zonă. Și nu degeaba ne însoțește el pe tot drumul, știe el că primește nu neapărat ceva pentru burtă, cât acea afecțiune din partea tuturora, mângâieri, poze și “băgări în seamă” .

A treia ieșire a fost pe 10 martie, o zi minunată cu soare plin, energie pozitivă, o tură un pic mai turată, cu mai multă veselie și lăsată cu un cules de urzici proaspăt ieșite la lumină!

Evenimentul l-am numit “Pe Arșeni cu TrixBike” , cu multe poze pe parcursul turei, veselie și bună-dispoziție împreună cu prietenii, bicicletele și natura.

A, și să nu uit de plăcintele de la Sadu! La întoarcere, se face oprire la barul de lângă plăcintărie, numai că acum am aflat că s-a transformat din bar în restaurant. Deci, data viitoare, când vom mai trece pe acolo, vom face și o degustare la mâncarea care-o să ne facă cu ochiul(sau cu burta) de-acolo.

Pe 17 martie, a 4-a ieșire, a fost tura specială pe care o facem de cel puțin o dată pe an.  Așa cum am și denumit evenimentul “Razna la Crasna” , un eveniment la care ținem de fiecare dată să pregătim și o tradițională rețetă “a la Trix” , un preludiu culinar înainte de a ne da la vale cu plăcere.

Și ultima de până acum, duminica trecută, a fost și cea mai extremă tură, de asta am și denumit evenimentul “BikExtrem de la șes la munte”.

Aici am avut de înfruntat un push-bike extrem, lung și dificil care ne-a cam pus psihicul la încercare. Îmi simțeam inima’n gât, mâinile parcă mi se lungiseră tot împingând ba de ghidonul biclei, ba de tija de șa, ba ridicând-o pe deasupra vreunui pietroi sau lemn căzut.

flowers,nature,bike,spring,outdoor,mtb,travel,forest,ghiocei,snowdrops,flori,primavara,bicicleta,sport

Dar mereu am fost recompensați cu câte-o magie minunată a naturii care ne-a șters parcă toate sudorile și greutățile suportate, transformându-le într-o mirare a frumuseții, o încântare a privirii, o mângâiere a sufletului și-un râs serotonic urmat de o bine-meritată odihnă în mijlocul florilor de primăvară care, parcă se adunaseră acolo cu toatele dinadins pentru noi.

Și după toate prin câte am trecut , peripeții, greutăți și surprize atât plăcute cât și neplăcute – pentru că odată ce am ajuns “în vârf” ne-am dat seama că acolo e încă iarna(iar zăpădăăă) – a venit și momentul să ne dăm la vale.

Huh, deși cam bănuiam noi, așa a și fost – multe bucăți  de drum cu multe obstacole. Porțiuni acoperite cu zăpadă moale și mare, numai bună de făcut baie în șoșoni, copaci căzuți în mijlocul drumului, crengi și crenguțe care se agățau mai mereu între spițe, bolovani dislocați frumos aranjați cât să dai în cap dacă nu erai atent și încercai să prinzi ceva viteză și nu în ultimul rând, tranșee adânci făcute de ape , de scurgerea zăpezii la vale.

Deci, am verificat și am văzut că sezonul pentru mountain bike (mtb) mai trebuie așteptat un picuț până se topesc toate zăpezile alea pufoase, așa că, atenție dragi mtb-iști să nu vă entuziasmați prea devreme cu ieșirile la munte, mai avem doar olecuță de așteptat.

În fiecare săptămână  urmez o terapie cu bicicleta, cea mai sigură terapie împotriva stresului, depresiei, plictiselii și a prostiei, o terapie mai eficientă decât toate celelalte terapii și cuantică de’ar fi !

 

Peace&Love și pedălari plăcute!

You Might Also Like