Browsing Tag

cultura

Citate, Cultura, Poezii

Totul despre Starea de Greață a României: cauze, simptome și tratament cu George Pruteanu!

wolf,lup,libertate,freedom,liber,life,family,education,spirit
“La noi, dar şi aiurea, în lume, se produce “sudamericanizarea” culturii. O mână tot mai restrânsă de oameni au parte de fineţurile ei, în timp ce marile mulţimi sunt ţinute în sărăcie spirituală tot mai accentuată şi îndreptate pervers spre “divertismentul” grobian, spre frivolitatea nulă a aşa-zisei “distracţii” (entertainment), spre deşănţat şi lubric.”

[DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește… un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul… era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.

LÚBRIC, -Ă, lubrici, -ce, adj. Excesiv de senzual; libidinos. ♦ Care ațâță senzualitatea; excitant, lasciv; obscen. – Din fr. lubrique, lat. lubricus.]

“Cultura elitei o duce bine, dar cultura de masă s-a degradat înfiorător, infestată de grosolănie, sexualitate de mahala, umor grobian, “j”mecherie, agramatism, ignoranţă. În casele de cultură sunt cazinouri, în căminele culturale – crâşme. Cărţile sunt de 7 ori mai scumpe decât în 1989. Televiziunile oferă 0,01% cultură. Se urmăreşte, parcă, îndobitocirea acestui neam. Asta e situaţia. ”

“Felul de a fi al tinerilor de azi e un amestec pe care l-au format: 70% televiziunile, 20% anturajul, 10% familia şi şcoala. Cu asta am spus şi ce e de îndreptat.”!!!

“Ar trebui ca Statul, prin toate mijloacele de care dispune, să instituie un cult al culturii şi al bunei-cuviinţe, un cult al civilităţii şi al bunelor moravuri.” -februarie 2004

Lupul şi câinelepoezie scrisă de marele poet, dramaturg şi prozator francez Jean de La Fontainetradusă de George Pruteanu

Un lup numai piele şi os,
se-ntâlni cu un dulău foarte frumos.
Durduliu, fălcos, cu ceafa lată –
mamă, ce i-ar fi sărit la beregată,
dacă nu s-ar fi temut c-o să iasă tăvălit.
Aşa că lupul îl abordă smerit,
că ce bine-arată, ce mină-nfloritoare
şi ce ţinută distinsă are.

-Depinde numai de tine
să fii şi tu rotofei ca mine.
Lasă naibii codrul, ce, eşti prost
s-o ţii tot într-un post?!
Tu şi toată haita sunteţi nişte jigăriţi,
vai de capu’ vostru de nenorociţi!
Crăpaţi de foame întreaga viaţă,
că nu vă pune nimeni o strachină,
colea, în faţă.
Fă ce fac şi eu
şi n-o să-ţi mai fie deloc greu.

Păi, şi ce-aş avea de făcut anume?
– Mai nimic: latri la lume –
la cerşetori, la şleahta răpănoasă,
da’ niciodată la cei din casă!
Trebuie să te guduri la stăpâna,
iar stăpânului, să-i lingi mâna,
iar în schimb, el îţi dă oase,
împieliţate, frumoase,
başca zgrepţănări drăgăstoase.

Lupul deja se visa boier
şi era într-al nouălea cer,
când, cum mergeau ei, la o cotitură,
vede, la gâtul câinelui, o rosătură.

– Auzi, dulăule, da’ ce-i cu urma aia lată?
– Bah, o nimica toată!
– Nimica-nimica, da’ de unde vine?
– E-un fleac, o bagatelă, vezi-bine!
– O fi, dar bănuiala începe să mă ardă!

– Ei bine, da, e de la zgardă,
de la lanţul cu care sunt legat.
– Legat? Cum adică?
Nu poţi să fugi în lung şi-n lat?
– Păi, nu prea… Dar ce contează!
– Ba foarte contează, dă-mi voie!
De-aşa strachină cu oase n-am nevoie
nici de-ar fi de foame-n paişpe să mă rup!

Zicând astea, jupânul lup
îl lăsă pe dulău în drum,
o luă la fugă – şi fuge şi-acum.”

“Pledez pentru igienă. Şi grosul societăţii româneşti contemporane e compus din oameni cu un bun-simţ al igienei moral-mentale. Nu vreau ca minoritatea grobiană să aibă putinţa de a influenţa.” Pruteanu

P.S. Citim și-apoi gândim!

Cultura, Featured, Poezii

Taranul si cultura (pe cand taranul era taran si cultura era cultura)

Stai si te gandesti ca prostul
si chiar nu-i intelegi rostul…
cum de arta de valoare
pretuire nu mai are?!

Si te duci hat mai departe
orasul il lasi in spate,
gandind ca viata la sate
poate iti va da dreptate.

-Ia te uita, bade Ioane,
cum cu magice creioane
un portret de milioane
iti voi face acum , pe loc!
numai sa-mi intri in joc
si te-aseaza pe cojoc
ca lumina soarelui
si verdeata plaiului
martori, astazi, sa ne fie
si-n pictura, pe vecie!

– N-am nevoie, mai, baiete
du-te si-ncearca la fete!
Eu ma duc sa dau cu sapa
si sa-mi priponesc si vaca,
la porci sa culeg dudau…
Ia, da-te din drumul meu!

Cum sa-i zici: “- Ba, n-ai cultura!”
ca se apuca de te-njura
si ti-o spune raspicat
ca pamantul l-a arat
samanta a semanat
si cultura, de i-e dat
de la D-zeu cel bun,
o sa-l faca om bogat
cel mai vesel din catun!

Morala: cultura e valoroasa
cand paine iti da pe masa !