Browsing Tag

oameni

Cultura, Poezii

Oameni Mari și oameni mici , caractere, măscărici

icar,fly,flight,zbor,aripi,wings,mitologie,myth

Oameni Mari și oameni mici

Nu-mi plac oamenii care se dau mari
în fața celor mici !
Nu fac decât să îmi confirme
cât de apatici sunt și de mojici.

Îs conștientă cât de greu
le-a fost să se ridice
Și-i văd ascunși sub piei de leu
de frică să nu pice
în lumea mediocră, plină de nevoi,
visând la un Icar cu aripi noi!

Ganduri Cuantice, Vise

Omul bun și pomul copt sau pomul bun și omul rău

Ce-am visat aseară, m-a impresionat chiar și pe mine.

plum, prune,fructe

Un copac, un pom neroditor matur, crescut pe undeva prin spatele unor blocuri , la oraș.
Mai erau oameni necunoscuți pe lângă el și alți câțiva pomi roditori.

Am închis ochii, m-am concentrat puternic, mi-am adunat toată energia și-am transformat acel copac într-un prun rapăn de prune coapte.
Eram convinsă de faptul că dețin puteri miraculoase, că pot să fac minuni și eram foarte calmă. Apoi, am zis cu voce tare:

– Cine va mânca din aceste prune, va fi pentru totdeauna sănătos și fericit!

Am văzut cum oamenii încep să le culeagă și să mănânce cu o poftă molipsitoare și le-am zis din nou, că nu e nevoie să mănânce prea multe, că o singură prună e deajuns ca să-și facă efectul promis.

Mulțumită și bucuroasă c-am făcut acest miracol am dat să plec și să las oamenii să culeagă în voia lor, să se simtă bine și să se înveselească.

Dar n-a fost nevoie decât să mă întorc cu spatele și să fac un pas până când răul să intervină.

tree,damage,nature

Câțiva oameni deja rupseseră prunul, pur și simplu au rejghinat trunchiul de sus până jos cu intenția de a “fura miracolul” și a-l planta pentru ei.

Mi-am dat seama că deja n-aveam ce să mai fac nici pentru prun dar nici pentru oameni.

Am realizat că răutatea domină omenirea din ziua de azi și că oamenii răi nu au nevoie de sănătate și fericire.
Ei nu caută decât să se îmbogățească și să-și înmulțească averile pe seama bunătății altora, astfel încât, să-și mai potolească din foamea de putere și control asupra celorlalți.

Dacă acești oameni ar fi gustat măcar din bunătatea acelor fructe, deja ar fi fost transformați și n-ar mai fi făcut vreun rău pomului.
Nu i-a lăsat răutatea, nu le-a dat voie!

Am fost foarte dezamăgită și cu durere în suflet, m-am trezit.

 

Peace&Love și mâncați prune că-s bune!

Cultura, Featured, Poezii

Lumea noastra

lume-oameniLumea noastra-i ritm, miscare,
permanenta transformare
de departe arbitrar
si nimic nu e bizar
nici haotic, ratacit,
totu-i bine definit.

………………..

Printre ziduri de cuvinte
oamenii s-au izolat,
cimitir plin de morminte
intr-o noapte cufundat.

si-au pus granite-ntre suflet,
trup si inima si minte
divizandu-se prin urlet
sa nu-si mai aduca-aminte
cine au fost sau cine sunt
ce-i cu ei pe-acest pamant.

teorii, dogme si legi
ne-au inchis intr-o cutie
a Pandorei far’ de chei
ratacind ca prin magie
prin finitul ce ne-apasa
ca o umbra rece, deasa.

cand ascunsul vom gasi
zidurile va lovi
granitele vor pieri
legile nu vor mai fi
Pandora va straluci
tacerea ne va uni
iubirea va dainui
cercul se va intregi….