Browsing Tag

paine

Food, Poezii, Reflectii

Pâinea noastră cea de toate zilele: o cumperi sau o faci acasă?

bread,paine,paine traditionala,healt food,romanian bread,good food,natural food

Îmi place mirosul de pâine caldă, proaspăt ieșită din cuptor… dar cui, nu?!

Mirosul de pâine coaptă
nici un nas nu iartă,
Numai cei cu anosmie
au scăpat de agonie.
Cruntă bucurie!

De câțiva ani buni m-am apucat să-mi fac singură pâinea, acasă. Și nu făcută la “mașina de făcut pâine” ci, așa, tradițional.

 

Pun drojdia proaspătă la înmuiat, aștept să se ridice “spuma” , apoi dau cu ea la frământ cu făină cât cuprinde(alba+neagră+secară) , mix de semințe, apă de la Sâmbotin și sare fără iod.

drojdie,maia,yeast,bread,paine

 

De multe ori, pe la sate, vedeam ciopor de oameni care așteptau cu câte-o plasuță goală în mână, de parcă așteptau autobuzul… și nu știam ce așteaptă. M-am dumirit când i-am văzut dând buluc la “mașina de pâine”.

Eei, da’ nu mai fac femeile pâine ca pe vremuri. Mai bine stau în drum la o bârfă și așteaptă o juma’ de oră până vine “mașina” decât să pună de pâine, c-ar avea suficient timp… dar, na, nu oricine poate să facă pâine!

Am citit undeva că mirosul de pâine caldă te face să fii mai bun, dar te poate și influența negativ: să cumperi și alte produse de care nu ai neapărată nevoie, în cazul în care te aflii într-un magazin. De câte ori trec pe lângă covrigii lu’ Gigi,  de-atâtea ori îmi vine să-i înjur cu deodorantele lor cu tot!

Auzi și tu: odorizant de cameră cu miros de pâine, ciocolată, fructe, prăjiturele și alte bombonele – toate cu rolul de a-ți manipula simțurile, de a te înșela!

bread,paine,paine cu seminte,healt,paine integrala,homemade

Eu nu renunț la pâine din cauza unora care zic că “pâinea îngrașă” sau “prostește” și nu suntem nici asiatici ca să trecem pe orez non-stop.
Da, renunț la pâinea din comerț, de asta m-am și apucat să mi-o fac eu cu mâna mea.
Am testat multe feluri de pâine până când m-am săturat….nu de pâine ci, de pâine proastă.
Le-am dedicat și câteva versuri, pe categorii:

 

  • “Pâinea Piți”

Cât de plăcută-i făcătura
De-ți umple burta
Și apoi…factura!

 

 

  • “Pâinea cu aere”

Am cumpărat o dată
o pâine umflată.
și-am plătit că fraerul
până când și aerul.

bread,paine,food,organic

  • Pâinea cu coaja tare “Ispita”

Din pâine când am mușcat
Gingia mi-am sfârtecat
Și-am scuipat și-am înjurat
Pâinea sfântă, ce păcat!

 

  • “Pâinea neagră”

Pâinea neagră-i colorată
Cu cenușa de pe vatră
Ca să nu fie-acuzată
Că-i rasistă înfocată!

  • “Pâinea albă feliată”

Pâinea albă feliată
Cu E-uri îmbălsămată
Nu prea este ideală
S-o halești seară de seară!

 

Peace&Love și apucați-vă să faceți pâine, pentru o lume mai bună!

Cultura, Poezii

Cum să conduci o țară. Rețetă încă valabilă, de pe vremea romanilor

circ

Panem et circenses

Umple-i burta și dă-i circ
Iată, omul fericit!
Însă pâinea e pe bani
Ca s-o ai, muncești mulți ani.

Panem et circenses (lat.) – Pâine și circ – Expresia este întâlnită în Satirele lui Iuvenal și se referă la perioada de decadență a Romei republicane, când plebeilor nemulțumiți li se ofereau spectacole de circ, la sfârșitul cărora primeau gratuit alimente. În sens general, a oferi pâine și circ înseamnă a da maselor lucruri neînsemnate, pentru a le distrage atenția de la lucrurile reale. (historia.ro)

Cultura, Featured, Poezii

Taranul si cultura (pe cand taranul era taran si cultura era cultura)

Stai si te gandesti ca prostul
si chiar nu-i intelegi rostul…
cum de arta de valoare
pretuire nu mai are?!

Si te duci hat mai departe
orasul il lasi in spate,
gandind ca viata la sate
poate iti va da dreptate.

-Ia te uita, bade Ioane,
cum cu magice creioane
un portret de milioane
iti voi face acum , pe loc!
numai sa-mi intri in joc
si te-aseaza pe cojoc
ca lumina soarelui
si verdeata plaiului
martori, astazi, sa ne fie
si-n pictura, pe vecie!

– N-am nevoie, mai, baiete
du-te si-ncearca la fete!
Eu ma duc sa dau cu sapa
si sa-mi priponesc si vaca,
la porci sa culeg dudau…
Ia, da-te din drumul meu!

Cum sa-i zici: “- Ba, n-ai cultura!”
ca se apuca de te-njura
si ti-o spune raspicat
ca pamantul l-a arat
samanta a semanat
si cultura, de i-e dat
de la D-zeu cel bun,
o sa-l faca om bogat
cel mai vesel din catun!

Morala: cultura e valoroasa
cand paine iti da pe masa !