Browsing Tag

poveste

Citate, Cultura, Ganduri Cuantice, Reflectii

Puterea imaginației . ” De vânzare : Vestă antiglonţ. Neterminată ! “

spider,paianjen,black,bulletproof,nicht,inspiration,imagination,creative,book,story

Tu ce faci când descoperi o pânză de păianjen atârnată prin colțul camerei în care locuiești:

1. Prima reacție , nu e mirarea?! (Ohohooo?!)
2. Apoi, încruntarea, nervozitatea.(Hmmm, ce cauți tu aici?!)
3. Și următorul pas nu e, cumva, distrugerea?! (Na! Acum e curat!)

Cam asta ar face majoritatea oamenilor normali dar, cum eu fac parte din altă categorie, am evitat cu intenție pasul 3.

Mi-am ridicat telefonul de pe birou, i-am tras imediat o poză, apoi m-am gândit că ar da bine și o povestioară …dar scurtă, una cât mai scurtă.

Așa mi-am amintit de marele Ernest Hemingway cu a lui “cea mai scurtă(dar și tristă) poveste din lume” .

Apoi, am avut o revelație cum că, nu întotdeauna o imagine face cât o mie de cuvinte. Pentru că este foarte important și numărul de cuvinte din care este alcătuit dicționarul fiecărui observator!

Și pentru că acum totul se glazurează cu un pic de cuantică(știință la modă) și filosofie, ca un fel de “taofizică” a literaturii moderne, nici eu nu mă pot lăsa mai prejos, și încerc să-mi pun la bătaie spiritul de observație, imaginația, informația adunată de până acum ș.a.m.d. și ies în față cu cea mai scurtă – dar veselă – povestire de până acum(a mea, normal, că doar nu cea “din întreaga lume”)!

Ce a ieșit? Uite!

light,spider,room,imagination,creative,image

Povestioara mea + Poza cu pricina

“De vânzare: Vestă antiglonţ. Neterminată!” ,

versus “cea mai scurta povestire din lume“, a lui Ernest Hemingway:

“De vânzare: pantofi bebeluşi. Niciodată purtaţi.”

Există şi o legendă care sună cam aşa:

“pe când lua masa la restaurantul Luchow’s, împreună cu alţi câţiva scriitori, a pretins că poate să creeze o povestire de numai şase cuvinte. Desigur, ceilalţi l-au luat în ras. Hemingway le-a spus să pună zece dolari în mijlocul mesei. Dacă eşua, se angaja să le plătească aceeaşi sumă. Dacă reuşea, urmă să îşi păstreze tot potul. A însemnat rapid şase cuvinte pe un şerveţel, pe care l-a înmânat apoi mesenilor. Aceştia au recunoscut că îşi merită banii de pe masă. Era o povestire cu introducere, conţinut şi încheiere!”

Istoria povestirilor foarte scurte începe acum mai bine de 2.500 de ani, cu “Fabulele lui Esop”, însă cel care le-a consacrat în literatura universală a fost Ernest Hemingway: în 1925 publica 18 foarte scurte povestiri în volumul “In Our Time”.

Și câteva citate, bineînțeles(dar nu ale mele, ați înțeles):

“Scriu o pagină genială şi 91 de pagini mizerabile. Şi încerc să arunc mizeriile la gunoi.”

“Când eram mic mi se spunea: aşteaptă să te faci mare şi ai să vezi tu. Acum sunt mare şi nu văd absolut nimic.”

“Nu e nimic nobil în a fi superior unui alt om. Nobil e să fii superior celui care erai tu ieri.”

Oamenii cumsecade, dacă te gândești puțin la asta, au fost mereu oameni veseli.”

“Bărbații întotdeauna vor o femeie nouă: pe cea mai tânără sau mai matură sau pe cea, de care n-a mai avut. Dacă ești brunetă ei vor o blondă, iar dacă ești blondă ei vor o roșcată. Așa sunt ei creați și nu puteți să-i învinuiți pentru asta. Ei au nevoie de o droaie de soții, dar e foarte greu pentru o singură femeie – să fie o droaie de femei.”

Mergând pe bicicletă înveţi cel mai bine geografia unei ţări.“->Mai bine de atât nici că se putea! Recunosc adevărul din spatele vorbelor. La fel am pățit-o și eu, deci e confirmat 100% !

Dar asta e o altă poveste, tot scurtă … pe altădată(va urma).

Carti, Cultura, Notite, Recomand

Povestea “Tâlharul boierit” , de Alexandru Mitru

alexandru mitru,povesti,pacala,tandala,boier,primar,talhar,cow,mayor,thief

“Lupul își schimbă părul, dar năravul ba… Că năravul din fire n-are lecuire!”

Un tîlhar mare făcuse ce făcuse, nu ştim unde, dar ajunsese mai mare într-un sat, staroste sau, cum s-ar spune astăzi, primar. Putea astfel să fure mai în voie. Şi gîndul lui, întreaga zi, doar la furat, ca al beţivului la crîşmă. Ba, ca să-i meargă mai din plin, tocmeşte şi o slugă.

Pe cine să-l tocmească? Pe Tîndală, care plecase şi el prin lume să-l caute pe Păcală. Încheie cu el zapis, cum se obişnuia pe vremurile acelea. Zapis pe-un an, să-i împlinească orice poruncă fără cîrteală. Cheamă apoi stăpînul sluga şi-i spune cu glas aspru:
— Mergem deseară să căutăm o vacă, pe care am pierdut-o mai de mult. Mi-a găsit-o cutare, dar nu mi-a mai dat-o-napoi.

— Mergem, stăpîne. Ce putea să spună sluga? Că zapisul e zapis. Pricepe însă Tîndală la ce stăpîn e slugă. Şi hoţ şi mincinos.

— Eu am s-o iau, hotărăşte stăpînul; dar tu să stai şi să pîndeşti, să nu-mi vie vreo primejdie de cine ştie unde. Spre seară — seară înnourată de toamnă, cu burniţă — pornesc amîndoi, cu fereală, prin sat.

Intră tîlharul în staulul unui om. Îi fură vaca. Vine cu ea afară şi o ascunde într-un aluniş, dintr-o pădure, ce-o avea nu prea departe de satul unde se găseau. O leagă de-un copac şi o lasă-acolo, cu gîndul că-n ziua următoare s-o taie şi s-o vîndă cu preţ bun, la tîrg. A doua zi, ţăranul păgubaş umbla prin sat. Avea nouă copii, sărmanul. Cu laptele de la vacă îi ţinea. Se căina. Îşi smulgea părul de amar:

— Vai mie şi vai mie! Tîndală, ce să facă? Auzea omul cum se jeluia. Iese afară din ograda unde trebăluia. Iese afară şi face pe prostul:

— Dec, măi ţărane, că n-oi vrea să spui că ţi-a furat stăpînul nostru vaca, şi c-a ascuns-o în alunişul din pădure! Dec, măi ţărane! Si-i face omului un semn cu ochiul. Pricepe omul vorba lui Tîndală, fuge-n pădure, găseşte vaca-n aluniş şi şi-o aduce acasă.

Se-ncruntă hoţul la Tîndală:
— Netot ce eşti! Bătut în cap… M-ai dat de gol cu neghiobia ta.
— Dec, măi stăpîne! îi răspunde Tîndală, cum avea obiceiul. De ce nu mă înveţi cînd să grăiesc şi cînd să tac? Vorbesc şi eu precum mă taie capul. Da’ m-oi sili să mă deştept pe lîngă dumneatale.

— Să ştii, mai glăsuieşte încruntat stăpînul că, de se întîmplă încă o dată, eu te omor. Şi te-arunc în fîntînă.
— Să nu faci una ca asta, bre stăpîne! se roagă umilit Tîndală. Că te-oi sluji după poruncă!
— Am să te văd. Şi să te pregăteşti. La noapte ne ducem la tîrlă, unde îşi ţin sătenii oile. Cerul e tot înnourat. Înseamnă că ne merge bine.
— Stăpîne, da’ la tîrlă-i un cîine rău! încearcă sluga să-l sperie pe hoţul de stăpîn.
— Nu-ţi fie teamă! îi răspunde acesta. L-am omorît eu azi de-amiază. I-am dat drăcariţă în pîine.

Vine şi noaptea. Noapte-ntunecată şi fără lună, fără de nici o stea. Iată-i pe amîndoi în drum spre tîrlă. Ajung acolo. Tîrla fară cîine. Şi că era fără de cîine tîrla o simţise si-un lup.

povesti,mitru,pacala,tandala,old stories, fairy tales,books,carti

Intrase lupul în mijlocul tîrlei. Rupsese nişte miei. Se pregătea să-i sfîşie pe alţii. Era întuneric beznă. Tîndală are însă nişte ochi ca de pisică. Şi vede lupul. Cum îl vede, îi şopteşte stăpî-nului:

— Asculţi?
— Ce s-ascult, măi ?

Tîndală, în gîndul lui, îşi spune: „A venit vremea să-i fac de petrecanie tîlharului!”
Da’ cu glas tare îi rosteşte:

— Stăpîne, lasă-le, zău, păcatului de oi. Văz un mînz colo-n fundul tîrlei. Să-l prin-dem. Are preţ bun.
— Să-l prindem! se bucură tîlharul.
— Eu mă duc mai la deal — vorbeşte încetişor Tîndală — şi gonesc mînzul. Iar dumneata să-i ieşi în cale, gata să-l prinzi în braţe. Şi să-l luăm.

— Aşa fac, măi!
Zis şi făcut. Se suie grabnic sluga pe-un deal. Şi începe să dea cu bota în trunchiuri de copaci, să ţipe:
— Huo!… Huo!… Huo!… Huo!…
Lupul se sperie şi-o ia la goană. Stăpînul îl aşteaptă. Cînd se repede lupul, acesta: ţuşt, în faţă. Îl prinde drept în braţe. Pe urmă… Cred că nu mai e nevoie să povestesc ce s-a întîmplat cu primarul şi lupul

Care pe care s-a mîncat. Vă daţi şi voi cu socoteala!
Atîta vă pot încredinţa că: din noaptea aceea, satul a scăpat de tîlhar…