Browsing Tag

povesti

Carti, Cultura, Recomand

Povestea ” Fata babei și fata moșneagului ” de Ion Creangă , convertită la modernism

carti,povesti,story,books,old story,basme

“Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului.

Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.

Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau.

Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.”

Când se duceau amândouă fetele în club, seara, fata moșneagului nu se încurca cu una-cu două, ci turna pe gât câte-o tejghea plină de shoturi într-o noapte, pe când fata babei deabia țuicănea și ea dintr-un pahar toată noaptea.

Apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârleaz și-i zicea fetei moșului să-și ciuruie ea fustele mai întâi că va sări și ea… și dusă se făcea.

“Când veneau duminica și sărbătorile, fata babei era împopoțată și netezită pe cap, de parc-o linseseră vițeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moșneagului era oprită cu asprime de la toate aceste.

Ș-apoi, când venea moșneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă melița; că fata lui nu ascultă, că-i ușernică, că-i leneșă, că-i soi rău… că-i laie, că-i bălaie; și că s-o alunge de la casă;

Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uită în coarnele ei, și ce-i spunea ea, sfânt era.” Fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata și-i zise:

– Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculți, că ești rea de gură și înnărăvită și că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te și tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu… c-o fi Anglia, Italia, Germania, vezi și tu cum au mai făcut și altele.

Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ți sunt, că, orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost și mila părintească la mijloc!… dar prin străini, Dumnezeu știe peste ce soi de sămânță de oameni sau Fifty Shades îi da; și nu ți-or putea răbda câte ți-am răbdat noi.

Atunci, biata fată, necăjită și cu lacrimi în ochi, plecă de acasă în lumea largă.

Și merse ea cât merse pe-un drum, până ce, din întâmplare, îi ieși înainte un Computer, prăfuit, murdar și neîngrijit. Și cum văzu pe fată, îi zise:

– Fată frumoasă și harnică, fie-ți milă de mine și mă grijește, că ți-oi prinde și eu bine vrodată!

Atunci, fetei i se făcu milă și luând computerul în brațe, se apucă de videochat.

– Ciao bella, fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă, că ți-oi prinde și eu bine vrodată! aude ea, din nou, o voce tremurândă a unui biet Moș, așezat ca un sfânt lângă   Fontana.

După ceva vreme, plecă mai departe și iaca ce vede în depărtare: un păr încâlcit și năclăit de parcă ziceai că e cățaua lu’ nea Ion din vale. Așa i se făcu milă de sosia lui Bob Marley, că-l și ajută să-și aranjeze claia de păr fumegândă.

Apoi se mai  întâlni și cu un Pește frumos și deștept, pe care îl ajută să-și găsească balta.

Și mergând ea acum și zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci. Dar nu-și pierdu nădejdea și merse tot înainte până ce dădu de un cartier frumos, luminat cu felinare  roșii, cu vitrine mari și curate în care se oglindeau niște păpuși care păreau adevărate.

amsterdam,red,free,erotic,moulin rouge

Când se-apropie de o vitrină ca să se dumirească mai bine, numai iaca, o babă întâmpină pe fată cu blândețe și-i zise:

-Da’, ce cauți prin aceste locuri, copilă și cine ești?

-Cine să fiu mătușă… Ia, o fată săracă din România, pot zice; numai Cel-de-Sus știe câte-am tras și câte-am îndurat până am nimerit aici, la casa dumitale.

Stăpân caut și umblând din loc în loc, m-am rătăcit, așa că rogu-te, fie-ți milă și sălășuiește-mă și pe mine în astă noapte.

-Sărmana fată! zise bătrâna. Ai nimerit tocmai în  Olanda, iar aici e Amsterdamul. Dar slujește tu la mine astăzi și fii încredințată că mâine n-ai să ieși cu mâinile goale de la casa mea.

– Bine măicuță, dar nu știu ce trebi am să fac!

-Ia să-mi lăi copilașii, care dorm acum, și să-i hrănești dis-de dimineață , până mă întorc eu de la biserică.

După cum plecă bătrâna, fata se și apucă de treabă, mai întâi se aranjă oleacă, se diretică și ieșii afară ca să-i strige pe copii.

-Copii, copii, copii! Veniți la mama sa vă lăie!

Și când se uita fata, ce să vadă? Strada se umplu cu tot soiul de jivine mici și mari, albe , galbene și negre; unele cu chelie și burta umflată, altele cu păr lung și barbă de căpcăun, unele zbârcite și învechite de timp, alcool și diverse fumuri, altele atât de scârboase încât ți se făcea rău numai când te uitai la ele.

Însă, tare în credință și cu nădejdea la D-zeu, fata nu se sperie, ci le ia pe câte una și le lăie și le îngrijește cât nu se poate mai bine.

Când a venit baba de la biserică și a văzut că toate trebile au fost bine făcute, s-a umplut de bucurie și i-a zis fetei să se suie în pod și să-și aleagă de acolo o ladă, care-a vrea ea și să și-o ia ca drept simbrie.

Zis și făcut, fata își alese lada cea mai veche și urâtă, pentru că știa ea ce știa.

Misiunea fu îndeplinită și cu ceva parale în buzunar, fata se hotărî să se întoarcă la casa părintească, tot pe drumul pe unde venise.

Când, pe drum, iaca și Peștele o aștepta cu o salbă de galbeni pe care a dat-o fetei, în semn de mulțumire.

Apoi, merse mai departe și dădu de sosia lui Bob Marley. Își aplecă dredurile către ea și-i zise să-și ia de acolo câte cuie îi poftește inima.

Mai departe, ajunse și la Fontana, unde fu răsplătită cu toată averea moșului pe care-l îngrijise, lăsată prin testament după moartea acestuia.

În final, ajunse și în țară, iar Computerul grijit de dânsa o aștepta cu un  card plin , cu pin cu tot.

Mulțumită de atâta răsplată, fata îl luă și plecă acasă, cu mult mai vioaie.

comoara,bogatii,treasure,bijuterii,gold,aur,diamante,diamond,greed

Văzând atâtea bogății și averi la fata moșului, baba a rămas opărită și nu știa ce să mai facă de ciudă. Fata babei și-a luat inima în dinți și a zis:

-Las’ ,mama, că nu-i prădată lumea de bogății; mă duc să-ți aduc și eu mai multe!

Și cum zice, pornește cu ciudă, trăsnind și plesnind. Merge și ea cât merge , tot pe acest drum, pe unde fusese fata moșului; se întâlnește și ea cu Computerul, cu Sosia lui Bob Marley, Mosu de la Fontana, cu Peștele; dar ea le răspundea cu ciudă și bătaie de joc:

-Da’ cum nu?! Că nu mi-oi feșteli eu mânuțele tătucuței și a mămucuței! Că eu sunt o fată inteligență, deșteaptă și frumoasă, nu vedeți?! Eu vreau să devin o fată independentă și liberă, nu mă pretez eu la așa munci și scârboșenii! Să vă fie rușine!

O lăsară în pace și-și văzu de drum până ajunse la vitrinele roșiatice din Amsterdam. Dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește.

În loc să facă și ea cum a făcut fata moșului cu copiii, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și durere.

Apoi s-a urcat și ea în pod să-și aleagă o ladă care-i place și o tuli îndărăt către casa părintească și mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu-i fure careva lada.

Și când ajunge la Computer, frumoase bijuterii din aur, bitcoini, diamante strălucitoare și teancuri de euroi și dolari stăteau așezate pe dânsul.

Dar când dădu să se apropie ca să ia dintr-ânsele, veni repede Peștele care-o arse iute și iaca, nu mai putu să mai  ia nimic.

În sfârșit, după atâta chin și suferință, ajunge acasă la mă-sa dar și aici nu le-a ticnit bogăția.

Căci, deschizând cu nerăbdare lada, văzu o mulțime de balauri și dragoni pictați pe interiorul capacului , iar în goliciunea ei, undeva mai jos, stătea gravat cu litere mari:

Made în China” !!!

Și uite așa, fata moșului a rămas liniștită și aranjată pe viață , ca femeie de afaceri respectabilă și de succes, cu nenumărate bogății, case luxoase și mașini bengoase .

Pe când, fata babei a trebuit să se milogească la niște cămătari de un împrumut mare de bani, pe care l-a cheltuit pe haine frumoase, operații estetice, silicoane prin sâni și coapse, unghiuțe, genuțe și alte falsuri gen , cu scopul de a pune  și ea mâna pe  un moș bogat.

 

 

The End!

 

 

 

Amintiri, Cultura, Food, Ganduri Cuantice, Lifestyle, Poezii

Tradiții și obiceiuri românești de 9 martie. Să bei până-ți curg mucenicii!

mucenici

Acum, când 8-ul s-a culcat
și-n infinit s-a transformat,
Când babele s-au încheiat
și moșii buni s-au îmbătat,
Să prăznuim!

Sincer, niciodată n-am știut care e povestea celor 40 de Mucenici (știam că-s 44) cu toate că, în fiecare an de 9 martie , pregăteam câteva bucăți de infinit date prin miere de albine și nuci pisate. Mmmm, ce bune erau!

mucenici,traditions,obiceiuri,9 martie,honey,nuts,sweet,goodfood,romanian traditions
La fel ca și cu povestea lui Ali Baba și cei 40 de hoți, știam cam despre ce e vorba în poveste dar niciodată n-am apucat s-o citesc…până acum.

MUCENÍC ~ci m. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martir. 2) (la începuturile creștinismului) Creștin ortodox care era supus la suferințe fizice pentru credință. 3) la pl. bis. Sărbătoare creștină în amintirea celor patruzeci de mucenici din Sevastia. 4) Fiecare dintre cei patruzeci de colăcei în formă de opt, copți cu ocazia sărbătorii creștine pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. /<sl. mučeniku MUCENÍC ~ci m. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martir. 2) (la începuturile creștinismului) Creștin ortodox care era supus la suferințe fizice pentru credință. 3) la pl. bis. Sărbătoare creștină în amintirea celor patruzeci de mucenici din Sevastia. 4) Fiecare dintre cei patruzeci de colăcei în formă de opt, copți cu ocazia sărbătorii creștine pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. /<sl. mučeniku (dexonline.ro)

mucenici, 40 de pahare

Și, totuși, nu m-am dumirit: Să ne oprim la 40 de pahare sau să continuăm până la 44?

Românu-i bețivan
cel puțin o dată’n an.
Și nu e din vina lui
ci, a obiceiului.

Hai, noroc!

Amintiri, Cultura, Ganduri Cuantice

Povești nescrise, povestite din bătrâni. “Povestea lui Tărăboc”

povesti

– Legai 5…. mai am 5. Și pe Tărăboc, îl pun cu curu’ pe foc! 🙂

A fost odată ca niciodată… începea povestea spusă de baba mea, bunica din partea tatălui meu. Că tot e vremea babelor..

Se întâmpla demult, pe când vremurile erau grele, oamenii erau sărmani și mișunau hoții după de-ale gurii. Se înhăitau câte 3-4 și umblau noaptea la furat prin curțile oamenilor. Acum, era în perioada de dinainte de Crăciun când mai tot omu’ , oricât de sărac era, făcea ce făcea și tăia și el un porc sau purceluș, fiecare după putere… apoi își suiau trandafirii, oasele, șunca în podul casei , la afumat, ca să nu se strice în casă la căldură.

Cum se face acum că, într-o noapte, o haită de 5 hoți, porniră prin sat cu furatu’ până ce ajunseră și la o casă mai mică și pricăjită. Se gândeau: să intre, să nu intre… până la urmă își ziseră că poate or da ei de ceva pe acolo, măcar de un fir de trandafir.

Unu’ s-a pus de pază în tinda casei și se uita pe fereastră, înăuntru ca să vadă dacă se scoală stăpânu’ , iar ăilalți bodigăiau prin curte și pod.

Dar nu apucă hoțu’ să stea prea mult la pândă, ca și auzi o voce dinăuntru care zicea pe un ton foarte tăios:

– Legai 5…(se auziră și niște zgomote puternice) Mai am 5! Și pe Tărăboc, îl pun cu curu’ pe foc!

Când auzi hoțu’ una ca asta, o luă la fugă și strigă și la ailalți să lase totul așa cum fu, s-o ia din loc că-și găsiră nașu’! Și duși au fost!

Ce făcea, de fapt, stăpânu’ casei?!

Omu’ s-a sculat din pat și pe bâjbâite își căuta opincile. Fiind sărac, n-avea gaz pentru lampă așa că, s-a îmbrăcat pe întuneric. A găsit o opincă, și-a legat nojițele, 5 la număr și a zis: legai 5! Apoi, a dat să caute și cealaltă opincă și s-a împiedicat prin casă făcând mare gălăgie.

– Mai am 5! – adică celelalte nojițe de la opinca rămasă nelegată.

– Și pe Tărăboc, îl pun cu curu’ pe foc! Omu-și botezase tigaia cu numele de “Tărăboc”, pe care urma s-o pună la încălzit. Dar “Tărăboc” era și numele șefului de hoți din haita ăstora.

Și-acum: de ce s-au speriat hoții și-au luat-o la fugă ?!

– Aaaaa…..hihihihi….da, înțeleg acuma!

Ăștia crezură că omu’ era atât de puternic încât a mai legat 5 hoți înaintea lor… și acum urmează să-i prindă și să-i lege și pe ei. Și pe Tărăboc, șeful lor, o să-l pună cu curu’ pe foc!